Astăzi, la palatul Cotroceni a avut loc ceremonia în cadrul căreia mai multe unităţi de învăţământ au fost decorate de şeful statului, Klaus Iohannis, printre acestea numărându-se şi Şcoala Gimnazială „Aurel Peia” din comuna Ezeriş.
„Suntem profund onorați să vă anunțăm conferirea Ordinului „Meritul pentru învățământ” în grad de Comandor, Școlii Gimnaziale «Aurel Peia» Ezeriș, de către Instituția Președintelui României, în ceremonia oficială ce a avut loc astăzi, 8 octombrie.
În aceste clipe de mare însemnătate pentru noi, gândurile se îndreaptă către fiecare dascăl care a contribuit neîntrerupt timp de 248 de ani de învățământ în Ezeriș și către fiecare părinte care ne încredințează zi de zi propriul copil, cu încrederea într-un proces didactic de calitate, care ar putea să-l ajute să revină în comunitate.
Nu în ultimul rând, recunoștința noastră se îndreaptă către doamnele și domnii directori ai școlii care s-au îngrijit cu dăruire, atât de școală, cât și de cei care i-au pășit pragul, punând umărul la ceea ce reprezentăm astăzi.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibil momentul de față, colegilor din Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și autorităților locale ale Comunei Ezeriș pentru susținere și implicare, dar mai ales, actualului colectiv profesoral al școlii noastre!
Conferirea acestei decorații ne onorează dar, în aceeași măsură, ne obligă în continuarea tuturor eforturilor în direcția unui învățământ de calitate, care oferă șanse egale de dezvoltare armonioasă, de educație a binelui și a frumosului.
După două secole și jumătate de învățământ neîntrerupt în Ezeriș, această distincție devine o obligație de a duce mai departe moștenirea pentru generațiile ce vor urma – de a fi o școală deschisă pentru toţi copiii, competenți în deținerea şi utilizarea informaţiei, deschiși spre respectarea valorilor unei societăţii democratice”, se arată pe pagina de socializare a Şcolii Gimnaziale „Aurel Peia”.
Sonia BERGER