0 1 minut 8 luni

În cursul după-amiezei de duminică, un turist a sunat la Numărul Unic de Urgenţă 112, spunându-i dispecerului că se simte rău, are dureri în piept şi nu se mai poate deplasa. Acesta se afla pe un traseu turistic cuprins între Cabana Cuntu şi Staţia Meteo Ţarcu.

După ce a fost alertată Echipa Salvamont Muntele Mic, care s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, şi ţinând cont de felul în care a descris starea în care se afla, s-a dedus ca putea fi vorba despre o problemă de inimă. Acesta necesita transport urgent la spital, astfel ca s-a apelat la Serviciul SMURD Caransebeş. Elicopterul a decolat rapid și medicii de serviciu i-au acordat turistului primul-ajutor la fața locului. Victima a fost transportată apoi la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, ne-a informat Cornel Galescu, şeful Serviciului Salvamont Caraș-Severin. (B. Naum)