0 2 minute 6 luni

Chiar dacă, recent, ca urmare a aplicării Ordonanţei austerităţii, s-a luat decizia ca, datorită reducerii de personal şi realizării de economii, din 2024 Salvamontul cărăşean să treacă în subordinea Direcţiei de Drumuri Judeţene Caraş-Severin, Cornel Galescu ne-a spus că, indiferent de situația juridică pe care o va avea, structura pe care o conduce   continuă să se perfecționeze de fiecare dată când are ocazia.

„Astăzi, pe Aeroportul din Caransebeș a avut loc Pregătirea Medicală Anuală, eveniment la care au participat 25 de salvamontiști angajați și voluntari. Sesiunea a fost susținută de personalul medical UPU-SMURD, continuând astfel buna colaborare dintre cele două instituții. La un moment dat, printre salvamontiști s-a aflat și președintele Romeo Dunca, dorind să transmită astfel atenția continuă pe care Consiliul Judeţean o acordă Serviciului Salvamont”, ne-a spus şeful salvatorilor cărăşeni, Cornel Galescu.

Bogdan NAUM