0 1 minut 8 luni

14 Septembrie este „Ziua Muntelui” pentru unii, sărbătoarea creștină „Înălțarea Sfintei Cruci” pentru alții, sau chiar ambele semnificații pentru cei ce se regăsesc în spiritul înaltului ceresc și pământenesc, deopotrivă.

„Pentru noi, cei din cadrul Serviciului Salvamont Caraș-Severin, dincolo de aceste înțelesuri, a fost o zi de muncă orientată către cei aflați în dificultate. În mulțimea de enoriași ce s-a încumetat să urce pe jos din staţiunea Muntele Mic la Crucea Eroilor, s-au aflat și persoane care ne-au solicitat pentru diverse simptome apărute în urma efortului susținut. Ne-am achitat cu bine de orice responsabilitate, în armonie cu pacea și echilibrul, prorocite și binecuvântate de Sfinții părinți și de preacucernicele personalități prezente”, ne-a spus Cornel Galescu, şeful Serviciului Salvamont Caraş-Severin. (B. Meteş)