0 2 minute 2 ani

În momentul în care Cornel Galescu a preluat conducerea Serviciului Public Salvamont Caraş-Severin, au fost destul de mulţi sceptici în legătură cu obținerea Certificatului de Acreditare.

„Mă bucur că am reușit, alături de colegii mei, să îi contrazicem. În ultimul timp, am dovedit pe toate planurile că merităm acest titlu: ne-am implicat în nenumărate accidente, ne-am perfecționat profesional la cursuri specializate, ne-am mărit baza auto şi de echipament tehnic, am alocat timp refacerii traseelor de turism montan.

Îmi face o deosebită plăcere să anunț obținerea Certificatului de Acreditare pentru formația Salvamont Caraș-Severin.

Mulțumim Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România pentru confirmarea oficială privind capacitatea de intervenție în caz de accident.

Mulțumim președintelui Romeo Dunca și Consiliului Județean pentru sprijinul acordat de la înființarea acestui serviciu.

Felicit toți colegii implicați direct sau indirect în acest deziderat!”, a scris Cornel Galescu pe pagina de socializare.

Bogdan NAUM