La Căminul de la Sacu, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost sărbătorită mai devreme, în 30 septembrie, vineri în loc de sâmbătă, într-o după-amiază de toamnă frumoasă din care vara a uitat parcă să mai plece. Pe lângă cei 22 de beneficiari ai căminului, au fost prezenţi la eveniment directorul Iosif Gherghinuţă, angajaţi şi foşti angajaţi care au lucrat aici, dar acum sunt pensionari, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin, conducători ai altor aşezăminte sociale din judeţ, precum şi ai Bisericii Betel din Păltiniş.
După slujba oficiată de pr. Ianăş Ambruş, de la Parohia Sacu, participanţii la eveniment au urmărit programul artistic susţinut de Ansamblurile „Zestrea Gugulanilor”, coregraf Simion Dragalina, şi „Junii Gugulani”, coregraf Adrian Jurchescu, şi de soliştii Adela Jurchescu şi Maria-Anesia Rusnac, acompaniamentul muzical fiind asigurat de o parte a Ansamblului „Semenicul” din Reşiţa.
În curtea căminului au fost amenajate şi două expoziţii, una cu obiecte realizate de vârstnicii de aici, şi o alta cu produse agricole obţinute de beneficiarii acestui aşezământ în grădinile pe care le gospodăresc.
După ce le-a urat un sincer „La mulţi ani” persoanelor vârstnice, Elena Amzoi, directorul Direcţiei de Asistenţă Socială Caraş-Severin, a precizat că, întotdeauna, Consiliul Judeţean va fi alături de acest segment al populaţiei, aşa cum a fost încă de la înfiinţarea căminului. „Când am început, în anul 2006, acest centru nu era doar pentru persoane vârstnice, ci şi pentru adulţi cu dizabilităţi. Atunci, noi am renovat clădirea iniţială şi am mai ridicat una, ceea ce a dus, zic eu, la îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale persoanelor vârstnice, prin socializare, prin faptul că au medici, au absolut tot ceea ce le este necesar traiului de zi cu zi”, a mai spus Elena Amzoi.
„Astăzi este despre ei, despre bunicii noştri, despre părinţii noştri, care merită tot sprijinul şi toată admiraţia noastră. Am ajuns la Sacu după ce am făcut un popas şi la Căminul pentru Persoane Vârstnice de la Reşiţa, împreună cu preşedintele Romeo Dunca, iar aici pot să spun că este un eveniment frumos şi, ca în fiecare an, vrem să-i asigurăm pe beneficiari de consideraţia noastră, de sprijinul nostru, şi că vom face tot ce este necesar pentru ca ei să aibă un trai bun, un trai aşa cum au avut şi acasă”, a spus şi Marius Isac, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin.
La rândul ei, Elena Solomonesc, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, s-a declarat sufletul alături de persoanele vârstnice, de oriunde ar fi ele. „Important este ca aceşti oameni să nu fie singuri, iar noi trebuie să ne asigurăm, noi, toţi cei care într-un fel sau altul suntem implicaţi în activităţile de ocrotire şi de îngrijire a dumnealor, că se bucură de bătrâneţi cât se poate de liniştite şi că sunt cât mai bine trataţi. Toate căminele pentru persoane vârstnice din judeţ, atât cele trei publice, cât şi cele cinci private, oferă condiţii foarte bune, şi ne dorim ca anul viitor căminul de aici să funcţioneze la întreaga capacitate, adică să avem 37 de beneficiari, nu 22, câţi avem astăzi, şi acelaşi lucru ne dorim să se întâmple şi în celelalte centre, pentru că statul îi aşteaptă pe aceşti oameni care au nevoie de sprijin, iar aceia care, din diverse motive, nu pot fi îngrijiţi acasă, au aici un loc civilizat, decent, bun, în care să-şi trăiască bătrâneţea în demnitate şi siguranţă. Şi poate cel mai profund gând se îndreaptă către familiile acestor oameni. Toţi lucrăm, suntem stresaţi de grijile de zi cu zi, dar nu trebuie să-i uităm pe cei care sunt aici, să nu-i lăsăm să aibă sentimentul că sunt abandonaţi. Fac un apel la toţi cei care au rude, prieteni, părinţi, bunici, în aceste centre: să nu-i uităm! Asta le doresc de ziua lor”, a mai spus Elena Solomonesc.
Directorul Iosif Gherghinuţă a vorbit despre faptul că, timp de doi ani, în pandemie, această sărbătoare a fost marcată la căminul de la Sacu doar pe plan intern. „Bătrânii noştri au avut astăzi plăcerea de a se reîntâlni cu foşti angajaţi ai instituţiei. Am organizat şi o expoziţie cu roadele pe care le-au cules din cele trei grădini – cartofi, sfeclă, ardei, struguri sau mere. Aceste produse sunt introduse în cadrul cantinei, ajutând şi ele la îmbunătăţirea traiului zilnic al acestor bătrâni”, a adăugat Iosif Gherghinuţă.
Bianca METEŞ