0 1 minut 3 luni

Pe data 15 august, credincioșii, ortodocși și catolici, prăznuim Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai însemnate sărbători religioase din calendarul bisericesc.
Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea cu trupul la Cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea Lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos.
Troparul praznicului ne descoperă că prin adormirea sa Maica Domnului nu a abandonat lumea. De asemenea, în condacul sărbătorii, aflăm ca Sfânta Maria se roagă pentru întreaga lume.
Să împărțim gânduri bune pentru cei din jur și pace tuturor celor știuți și neștiuți.
Sărbătoare binecuvântată!
Ion Marcel Vela,
Președinte PNL Caraş-Severin