0 4 minute 3 ani

În cadrul şedinţei de îndată desfăşurate vineri, 15 octombrie, consilierii caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului şi a celui centralizat al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, pe anul în curs.

Într-o conferinţă de presă susţinută ulterior, primarul Felix Borcean a declarat că o parte din aceşti bani sunt destinaţi Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, pentru cheltuieli de funcţionare şi pentru reparaţii.

„Fondurile sunt pentru cheltuieli urgente, se ştie ce s-a întâmplat la spitalele din ţară cu concentraţia de oxigen, cu posibilele explozii, nici noi nu suntem diferiţi de alţii şi doar norocul, aş putea spune, ne-a ferit de un astfel de accident. Evident că ne îngrijim ca instalaţiile să fie în bună regulă. Există însă şi un proiect mai mare, în sumă de aproximativ 3 milioane de euro, legat de fluidele medicale şi de instalaţiile electrice, dar, ca orice proiect pe fonduri europene, şi acesta durează. La fel, aceste proiecte pot fi câştigate sau nu. Noi credem că va fi accesat acest proiect, dar până atunci trebuie să fim atenţi la orice se întâmplă în domeniul acesta, instalaţii electrice, concentraţie de oxigen şi aşa mai departe”, a spus edilul municipiului.

Referitor la recentul control care a avut loc la spital şi care s-a soldat cu patru avertismente şi o amendă aplicate de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, unităţii sanitare, Felix Borcean a afirmat că, indiferent dacă această acţiune ar fi fost efectuată sau nu, cei care se ocupă de siguranţa instalaţiilor trebuie să fie permanent în stare de alertă.

Pe lângă reabilitarea instalaţiei electrice, în prezent se lucrează şi la terasa spitalului, la acoperişul acestuia, deoarece acolo sunt fisuri din cauza cărora plouă pe coridoare şi în saloane, însă asta se întâmplă de multă vreme, dar în luna octombrie aceste intervenţii vor fi finalizate, a dat asigurări primarul municipiului.

Întrebat cum va trece spitalul peste iarna care va urma, având în vedere anunţata scumpire a gazelor şi a curentului, în condiţiile în care unitatea medicală este ştiut că e un mare consumator de energie, Felix Borcean a răspuns că, şi privitor la acest aspect, există o perspectivă oarecum pozitivă, în sensul că, pe bursa energiei, administraţia caransebeşeană poate coopta, pe lângă Primărie, şi celelalte subunităţi din municipiu aflate în coordonarea acesteia, respectiv şcolile, Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, Direcţia de Asistenţă Socială sau Spitalul Municipal de Urgenţă, pentru a obţine un preţ mai favorabil atât pentru energia electrică, cât şi pentru gaze.

De asemenea, edilul a mai precizat că joi, 14 octombrie, s-a semnat contractul pentru Spitalul Modular, şi acesta fiind un proiect câştigat de Primăria Caransebeş. Unitatea va fi construită în curtea din spate a Spitalului Municipal de Urgenţă, acolo unde s-a curăţat perimetrul, pe o suprafaţă de 1.400 de metri pătraţi, şi va avea o capacitate de 60 de paturi. Având în vedere complexitatea proiectului şi a procedurilor, primele rezultate concrete în acest sens se vor putea vedea în prima jumătate a anului viitor.

Sonia BERGER