0 2 minute o zi

În ultima săptămână, cei de la Rewilding Romania au avut două întâlniri cu comunitățile locale, în Cornereva și Feneș, în cadrul cărora s-au discutat subiecte de interes pentru fiecare zonă.
„Rewilding este despre natură și oameni. Și pentru că tema din acest an este #RewildingTogether (#RewildingÎmpreună), vrem să împărtășim cu voi aceste activități. În Cornereva am discutat despre importanța râurilor și despre barierele care afectează curgerea liberă a acestora. Impactul ecologic și social al barierelor degradate, care au ieșit din uz sau și-au pierdut funcționalitatea dar au rămas abandonate pe râuri, este resimțit atât de natură, cât și de oameni. Cu susținerea Programului Open Rivers, ne-am implicat alături de partenerii de la Aqua Crisius în identificarea și evaluarea acestor bariere, pentru a pregăti intervențiile care vor reda râurilor curgerea liberă.
În Feneș am discutat despre coexistență și despre cum putem împreună să creăm noi oportunități de dezvoltare locală și o comunitate «Bison-smart» în care oamenii și zimbrii trăiesc în armonie. Prin #LIFEwithBison ne propunem să lucrăm îndeaproape cu localnicii pentru a transforma zona într-un exemplu de bune practici, de interes ecoturistic.
Educația, implicarea activă și parteneriatul cu comunitățile locale sunt elemente esențiale în misiunea Rewilding România, ghidând eforturile noastre de a restaura ecosistemele prin refacerea proceselor naturale și de a inspira generațiile viitoare să prețuiască și să protejeze natura”, se arată în comunicatul celor de la Rewilding Romania.
Geanina LUCA

Lasă un răspuns Anulează răspunsul