0 6 minute o lună

Cei 33 de ani trecuţi de la Revoluţia din 1989 au fost marcaţi la Caransebeş miercuri, 21 decembrie, ziua în care, atunci, oraşul a fost declarat liber de comunism, printr-o manifestare amplă, care a debutat la orele dimineţii în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului. În sală au fost prezenţi luptători în revoluţie din ambele asociaţii caransebeşene, oaspeţi ai acestora veniţi de la Timişoara, dar şi reprezentanţii administraţiei locale – primarul Felix Borcean, city-managerul Florin Bogdea, precum şi numeroşi consilieri locali.

După păstrarea unui moment de reculegere în memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru libertate şi democraţie, Corul de copii şi tineri al Bisericii Intrarea Domnului în Ierusalim din Caransebeş a interpretat câteva colinde, ulterior un program similar susţinând şi grupul de colindători coordonat de prof. Cristian Dragomir.

„Se împlinesc în 21 decembrie un număr de ani, 33, cu conotaţie religioasă, şi vă spun că sunt pătruns de emoţie când îmi aduc aminte că, în seara de 23 decembrie 1989, în această sală a luat fiinţă prima «constituantă» a Caransebeşului liber, în formula CPUN, FSN, cum doriţi să-i spuneţi, aceasta fiind prima conducere liberă a oraşului de după revoluţie. Colegii timişoreni, o parte fiind prezenţi azi, aici, ne-au recunoscut meritul de oraş liber de comunism, nu contează al câtelea, suntem declaraţi Oraş-Martir prin Legea 7 din 6 ianuarie 2012. Cu toate acestea, nu pot să nu amintesc că nu ne-am terminat placa pe care administraţia o va monta în locul celei a Cabinetului prefectural, pe Primărie, fiindcă aşa se cuvine”, a spus Dan Avram, preşedintele Asociaţiei Luptătorilor în Revoluţia din Decembrie 1989 Caransebeş.

În continuare, acesta a mai prezentat câteva probleme ale celor pe care-i reprezintă, amintind că se doreşte intrarea în legalitate a Monumentului Revoluţiei, din vecinătatea Bisericii Catolice, mai precis ca acesta să fie inclus în patrimoniul municipiului, după ce, în urmă cu 22 de ani, a fost ridicat din banii membrilor ALRD, iar aceştia au întocmit actele prin care îl donează oraşului. O altă doleanţă a revoluţionarilor – a mai spus Dan Avram – este atribuirea unui sediu pentru asociaţie. În luna ianuarie a anului viitor, a mai adăugat el, va avea o întâlnire la Bucureşti cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, la care vor participa revoluţionari din toată ţara şi din toate categoriile de asociaţii, în vederea ajustării indemnizaţiilor, care nu au mai fost actualizate din 2014.

„În urmă cu 33 de ani, în această sală lucrurile nu au stat atât de bine şi de frumos ca astăzi. Toţi cei care sunteţi aici, atunci eraţi nişte tineri curajoşi, iar noi eram nişte copii care au venit din curiozitate, nu putem să spunem că din curaj, să vedem ce se întâmplă în Caransebeşul nostru, cu pielea de găină, fiindcă, în sfârşit, se rosteau cuvinte pe care le auzeam doar la Europa Liberă. Auzisem uzina «Jos Ceauşescu!», «Jos dictatorul!» şi cred că în această Piaţă am fost vreo 5.000 de oameni, iar dumneavoastră aici, în această sală, aţi cucerit Primăria, aţi făcut ca oraşul nostru să fie al treilea din România în care s-a instaurat un regim democratic. Este adevărat că lucrurile puteau să ia o turnură diferită, bine că n-a fost aşa, eu vă felicit pe toţi pentru că păstraţi spiritul acesta al realei revoluţii din Caransebeş, aici chiar a fost o mişcare neorchestrată de nimeni, de servicii, cum se speculează prin alte localităţi, a fost ceva spontan. Vă felicit încă o dată şi, evident, în fiecare an, în data de 21 decembrie, sala aceasta vă aparţine. Aţi cucerit-o şi o meritaţi”, le-a spus Felix Borcean celor prezenţi în Aula „1 Decembrie 1918”.

Au mai luat cuvântul timişoreanul Costel Balint, Aurel Păsat, prof. Paul Şuşoi şi Mihail Rădulescu, cel care a rămas în memoria colectivă prin faptul că şi-a spart ceasul în acel Decembrie 1989.

Participanţii la manifestare au depus apoi coroane la Monumentul Revoluţiei din Piaţa centrală, pe acordurile Fanfarei „Lira”, dirijor col. (r) Marius Frăţilă, după care au participat la slujba de pomenire a eroilor-martiri din Decembrie 1989 oficiată în Catedrală de PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, administraţia locală fiind reprezentată de viceprimarul Felician Pasere.

Însoţiţi de Fanfara „Lira”, revoluţionarii s-au deplasat apoi, prin oraş, până la Monumentul Eroilor din vecinătatea Cercului Militar, unde au depus din nou coroane, după care au participat la lansarea cărţilor „1989 – Maşina de scris” şi „Corneliu Zelea Codreanu – Jurnal”, de Costel Balint, din Timişoara, la evenimentul găzduit de Galeria „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” fiind prezent şi Cornel Ungureanu, decanul de vârstă al scriitorilor bănăţeni.

Sonia BERGER