0 3 minute 2 ani

Zilele trecute, a avut loc proba scrisă a concursului organizat pentru ocuparea funcției de șef serviciu în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo, post ocupat de cunoscutul alpinist caransebeşean Cornel Galescu, care a fost numit prin Dispoziţie de preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Romeo Dunca, în data de 8 octombrie 2021, pentru o perioadă de maximum 120 de zile.

Marţi a fost afișat şi rezultatul concursului, Cornel Galescu obţinând 64 de puncte şi fiind, astfel, respins.

Contactat de noi, alpinistul caransebeşean ne-a spus: „Unii ar putea spune că sunt dezamăgit. Eu cred ca doar atunci când ai mari așteptări poţi avea şi deziluzii mari. Dar ce așteptări poţi avea într-un domeniu administrativ, aparținând unui stat eşuat? Am avut curajul să mă prezint la un concurs în administraţia publică și din curiozitate. Pe de o parte, mă bucur că la CJ CS angajarea pe post nu se mai face pe influențe, nepotisme sau șpagă (cum s-a întâmplat în trecut), pe de altă parte mă întristează că am fost sacrificat eu ca să poată fi evidenţiat acest aspect. Criteriile de absolvire a unui concurs, bazate strict pe memorare, nu vor putea promova niciodată oameni creativi, inteligenți și morali. De aici și criza de calitate pe care o traversează aparatul de stat. Am obținut 64 de puncte de care sunt mândru, chiar dacă n-au fost suficiente să mă calific la «Olimpiadă». Rămân cu fruntea sus, pentru că, acolo unde visez să ajung, criteriile sunt obiective, chiar speciale. Ca și în alpinism, eșecul (dacă poate fi numit așa) îți aduce mai multă înțelepciune decât o victorie. Și ar mai fi ceva de spus: în expedițiile la care am participat prin munți am salvat oameni de la moarte fără să fi participat la concursuri de calificare. Fiindcă umanitarismul şi empatia, conștiința în general, nu se câștigă prin concurs. Atunci când eu dădeam examene serioase la Facultate, cei care mă judecă acum făceau liniuţe şi bastonașe pe caietul de dictando. Trist este că au rămas tot acolo și acum”.

Bogdan NAUM