0 2 minute 11 luni

Sub titlul „Ţara Gugulanilor – oameni legaţi de natură”, la începutul lunii noiembrie a anului trecut, pe TVR 1 s-a difuzat un film dedicat Banatului, în care au apărut salvatorul Cristian Brecica şi căţeluşa Vreni, prima unitate canină Salvamont brevetată în România, cei doi participând la misiunile din Turcia, de după cutremurul înregistrat în această ţară la începutul lui 2023, ambii fiind decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis.
Astfel, anul trecut, în luna noiembrie, telespectatorii au călătorit, sub titlul „Exclusiv în România!”, prin ținutul misterios al Banatului, unde i-au întâlnit pe câțiva dintre cei care, prin faptele lor, schimbă lumea. A fost vorba despre Cristian Brecica și cățelușa sa Vreni, despre acțiunile impresionante la care au luat parte și despre cum este să vrei să salvezi vieți, dar să nu o poți face în țara ta.
Reportajul, realizat de cunoscutul om de televiziune Cristian Tabără, a intrat, printre alte emisiuni, în categoria Best of a sezonului la TVR 1 şi va fi redifuzat duminică, 7 ianuarie, de la ora 17, precum şi pe canalul YouTube.
Bogdan NAUM