0 3 minute 11 luni

Așteptat cu nerăbdare de către copiii şi profesorii din școlile din comunitățile învecinate Munților Țarcu, în perioada aprilie-septembrie 2023 se desfășoară cea de a noua ediție a proiectului Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu, desfăşurat de Asociaţia Altitudine – Filiala Banat. Proiectul este finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România.

Astfel, recent, au avut loc lecții despre Situl Natura 2000 Munții Țarcu în școli din Timișoara, Zăvoi, Măru, Glimboca, Teregova și Armeniș. După ce au făcut cunoștință cu Munții Țarcu, elevii și cadrele didactice au participat sâmbătă, 13 mai, la o acțiune de igienizare în Poiana Mărului. Întâlnirea, la care au participat 82 de elevi, profesori şi voluntari, a fost o lecție practică despre importanța aruncării gunoiului în locurile special amenajate, un prilej de a discuta despre durata de descompune a diferitor materiale, despre problemele pe care le provoacă gunoaiele care ajung în mediul natural și cum asta influențează sănătatea oamenilor. Primăria Zăvoi a asigurat evacuarea deșeurilor colectate de copii și de voluntari.

Tot atunci a început refacerea panourilor informative de pe traseul tematic „La Mesteceni”, creat în ediția din 2014 a proiectului Ranger Junior în Situl Natura 2000 Munții Țarcu. Traseul propune o plimbare până la un punct de belvedere către lacul de acumulare din Poiana Mărului, cu șase panouri care vorbesc despre plantele și animalele care trăiesc în această zonă și este apreciat de turiștii care vin să se relaxeze în această staţiune.

„Mulțumim gazdelor evenimentelor din Poiana Mărului – Vila Șucu și Camping Scorila, care s-au implicat activ în acţiuni, precum și comunității care a sprijinit organizarea evenimentelor: Pensiunea La Mesteceni, Asociația Bloju, Pine Hill, Hotel Oxigen, Pensiunea Florina și Cabana Grecea”, se mai arată în comunicatul de presă al reprezentanţilor Asociaţiei Altitudine – Filiala Banat.

Mădălina DOMAN