0 2 minute 2 săptămâni

Primele două cadouri pe care le-au primit bătrânii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice de la Sacu de ziua lor au fost soarele şi vremea frumoasă dăruite de toamna generoasă care numai ce a venit.
Aici, Ziua Persoanelor Vârstnice a fost marcată marţi, 1 octombrie, evenimentul debutând cu oficierea serviciului religios, după care le-a vorbit celor prezenţi Nicoleta Moşu, director interimar al aşezământului, care a mulţumit conducerilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi a Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin, precum şi lui Iosif Gherghinuţă, fostul director al acestui cămin, în prezent director al Centrului de Urgenţă pentru Persoane fără Adăpost Caransebeş.
Au mai luat cuvântul, de asemenea, reprezentanţii Consiliului Judeţean Caraş-Severin prezenţi la acest eveniment, în frunte cu vicepreşedintele forului, Marius Isac.
Programul artistic a fost susţinut de tinerele soliste deosebit de talentate Maria Morman, Clara Trandafir, Melissa Maria Abălaşei, Narcis Căldăraş, Adela Jurchescu, precum şi de îndrăgita interpretă Ramona Viţa, poate cel mai aşteptat cadou, cu toţii acompaniaţi de Orchestra „Virtuozii Semenicului”, a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, spectacolul fiind întregit de evoluţia tinerilor dansatori de la Ansamblul „Junii Gugulani” din Caransebeş.
Bianca METEŞ
Foto: Doru CĂLINA

Lasă un răspuns