0 2 minute 11 luni

Echilibrul între viața personală și cea profesională este o provocare pentru părinții cu copii mici care au un program încărcat la muncă. Pentru a putea fi alături de copil, aceștia ar putea solicita să lucreze de acasă 4 zile din lună (în regim de telemuncă), indiferent dacă lucrează în domeniul privat sau în sectorul bugetar. Proiectul care introduce această prevedere în Codul Muncii a fost anunțat de senatorul PNL Alina Gorghiu pe 3 martie, la Baia Mare.

„Singurele condiții aplicabile sunt ca activitatea să permită lucrul prin telemuncă și ca celălalt părinte să nu lucreze de acasă în aceeași perioadă. Pentru a nu fi afectate veniturile familiei, drepturile salariale nu se vor modifica pentru perioada muncii la domiciliu.

Prevederi similare sunt în Suedia, Austria, Germania, Spania, Finlanda, Olanda, Norvegia și Belgia, aceste state oferind părinților cu copii mici posibilitatea unui program flexibil, pentru a putea realiza un echilibru optim între activitatea aducătoare de venit și timpul petrecut alături de copil”, se arată pe pagina de socializare a Organizaţiei PNL Caraş-Severin. (G. Luca)