Săptămâna aceasta, polițiștii rutieri cărășeni au continuat acțiunile pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic, pentru a preveni producerea de accidente rutiere și a impune un climat de siguranță pe drumurile publice din județ.
Aseară, între orele 18.00-02.00, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni preventiv-reactive pentru verificarea conducătorilor auto cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive și conștientizarea acestora referitor la riscurile la care se expun în momentul în care conduc vehicule sub influența unor astfel de substanțe.
În cadrul acțiunilor desfășurate pe raza întregului județ au fost utilizate aparatele etilotest, etilometru și drugtest din dotare.
De asemenea, la acțiuni au participat și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, care au aplicat conducătorilor auto care și-au dat acordul, chestionare specifice pentru realizarea unui studiu în privința consumului de substanțe psihoactive, oferind totodată recomandări preventive cu privire la riscurile consumului de substanțe.
În urma activităților, au fost verificate peste 500 de autovehicule, fiind testați cu privire la consumul de alcool 467 de conducători auto și 50 cu privire la consumul de substanțe psihoactive, ne-a informat scms. Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectotatului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
De asemenea, pentru neregulile constatate au fost aplicate 91 de sancțiuni contravenționale și au fost întocmite patru dosare penale, dintre care două privind conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Că măsură complementară au fost reținute şase permise de conducere, patru pentru conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.
Conform comunicatului primit de la IPJ Caraş-Severin, joi-dimineață, la ora 10.40, polițiștii rutieri de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, la Jupa, un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din Caransebeș, care, la testarea cu aparatul etilotest, avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în cursul nopţii trecute, la ora 00.10, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au oprit pentru control pe Strada Republicii din oraș un autoturism condus de un bărbat care, la testarea cu aparatul etilotest, avea o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri, persoanele au fost conduse la spital pentru prelevarea de mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarelor penale întocmite.
Geanina LUCA