0 7 minute 11 luni

Emil Staicu este unul dintre numele „grele” ale vieţii sportive din Caransebeş. Actualmente pensionar, în perioada cât a lucrat, el a fost contabil-şef şi mai apoi director economic la ICM Caransebeş, respectiv Caromet, aşa cum s-a numit, mai târziu, societatea. Şi, chiar dacă, profesional, a activat întotdeauna în domeniul financiar-contabil, întreaga viaţă şi-a dedicat-o sportului, sau mai exact celor mai iubite două discipline practicate cu succes în municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului – fotbalul şi voleiul.

Emil Staicu a contribuit la promovarea echipei de volei a municipiului, în Divizia A, în 1984, atunci când, în meciul decisiv, disputat în „Polivalenta” reşiţeană, caransebeşenii au trecut cu scorul de 3-1 de Rapid Bucureşti. În ceea ce priveşte fotbalul, atunci când s-a implicat în acest domeniu, formaţia din Caransebeş a promovat până în Divizia B, în Campionatul 1992-1993, după care echipa a retrogradat.

Aflând că are o colecţie impresionantă de cărţi despre fotbal, dar mai ales că ne poate spune o poveste frumoasă, pe care a citit-o în ele şi despre care foarte puţină lume ştie, în urmă cu ceva timp ne-am hotărât să-l provocăm la o discuţie pe împătimitul de sport Emil Staicu, reluând, acum, informaţiile pe care ni le-a oferit atunci, pentru că ni se par cu adevărat interesante.

Conform celor spuse de el, primul căpitan al Naţionalei de fotbal a României, Aurel Guga, s-a născut la Oraviţa, în anul 1900, dar ca jucător s-a afirmat la „U” Cluj, echipa cea mai dragă sufletului lui Emil Staicu, iar când avea doar 14 ani a evoluat şi într-un meci la Caransebeş, fiind declarat cel mai bun jucător de pe teren. Prima oară a citit despre acest lucru într-o carte pe care a adus-o cu el şi pe care ne-a arătat-o – „LAROUSSE, Enciclopedia FOTBALULUI”, pe coperta căreia tronează brazilianul Ronaldo şi Gheorghe Hagi, şi de unde citeşte: „Sub titlul «Primul căpitan», scrie aşa: O simplă lecturare a formaţiei aliniate la Belgrad pe 8 iunie 1922 arată o garnitură cosmopolită, alcătuită în majoritate din maghiari, nemţi şi evrei. Singurul nume românesc aparţinea căpitanului echipei, Aurel Guga. Născut în 1900 la Oraviţa, în Banat, acesta a studiat Dreptul şi Ştiinţele Economice la Cluj, evoluând în paralel sub culorile lui «U». În echipa naţională a disputat 12 partide şi a marcat 4 goluri. Şi-a găsit sfârşitul la numai 37 de ani, într-un tragic accident de automobil la Timişoara”.

Celelalte informaţii referitoare la Aurel Guga le-a cules din cele două volume dedicate echipei sale de suflet, „U” Cluj, intitulate „Agora U” şi purtând semnătura lui Gheorghe I. Bodea. De aici ne citeşte în continuare: „Partida din 8 iunie 1922, de la Belgrad, prima disputată oficial de Naţionala României și care a rămas în legendă, a fost una dramatică, desfăşurată în faţa a 6.000 de spectatori, echipa noastră câştigând finalmente cu scorul de 2-1. De la «U» a fost selecţionat în echipa naţională Aurel Guga, care a fost ales şi căpitanul ei, ca o recunoaştere a valorii sale. El a reuşit o partidă senzaţională, marcând şi golul victoriei”.

Pe aceeaşi pagină, câteva rânduri mai jos, citim: „Într-o tabletă sentimentală consacrată jucătorului Aurel Guga, sufletul echipei «Universitatea» din Cluj şi primul căpitan al echipei naţionale a României în primii ei ani de afirmare internaţională, dr. Mihai Iubu, cel care şi-a închinat viaţa medicinei şi fotbalului, scrie: «Din formaţie făcea parte şi se distingea în mod deosebit jucătorul Aurel Guga, considerat şi în zilele noastre ca cel mai mare jucător român de fotbal al tuturor timpurilor”.

Emil Staicu ne mai furnizează unele date culese din carte. „A jucat la «U» şi în «Aleasa României» pe aproape toate posturile – fundaş, mijlocaş, înaintaş, de la extremă dreaptă la inter, centru şi extremă stângă, anticipând de pe atunci jucătorul modern al zilelor noastre. A făcut parte de 12 ori din echipa naţională, ceea ce constituie o mare performanţă pentru acele timpuri, fiind totodată şi căpitanul ei şi, tot de atâtea ori, pe teren, cel mai bun jucător. Toţi contemporanii lui Aurel Guga – jucători sau spectatori –, oriunde s-ar afla prin localităţile de veche tradiţie fotbalistică ardeleană, declară oricând fără ezitare: «Apăi, domnule, ca acela nu s-a mai născut altul, şi noi de atunci întruna mergem la arenă!»”.

Un moment deosebit pentru Caransebeş îl reprezintă data de 25 octombrie 1913, atunci când, în oraş, s-a disputat meciul demonstrativ dintre o echipă a studenţilor români care studiau la Budapesta, şi o formaţie locală. Partida a avut loc cu prilejul unor mari serbări cultural-sportive româneşti, prilejuite de aniversarea a 40 ani de la înfiinţarea Casinei Române şi organizarea, în oraş, a Congresului Învăţătorilor Români din Banat.

Emil Staicu a răsfoit cartea groasă de un lat de palmă, până a găsit cele câteva rânduri pe care dorea să ni le mai citească: „Cu ocazia meciului de fotbal, s-a remarcat ca cel mai bun de pe teren un elev de 14 ani de la Liceul din Oraviţa, Aurel Guga, viitorul căpitan al lui «U» Cluj şi al Naţionalei României”.

De-a lungul timpului, Aurel Guga a evoluat la Vulturii Lugoj, „U” Cluj, Gloria CFR Arad, UCAS Petroşani şi Jiul Lupeni. A încetat din viaţă în 1937, la Timişoara, în urma unui accident de maşină.

Adrian CRÂNGANU