0 11 minute 2 ani

La începutul acestei luni, caransebeşeanul Dorian Armaş a participat la Campionatul Mondial de Culturism şi Fitness de la Santa Susanna, Spania, de unde s-a întors cu o medalie care i-a răsplătit excelentul loc IV ocupat la această competiţie la care au luat parte peste 2.000 de sportivi din 107 ţări. El a fost cooptat în Lotul Naţional al României după ce, anul trecut, a obţinut titlul de Campion naţional şi Campion balcanic la categoria la care a concurat.

Dorian Armaş are 42 de ani şi s-a născut la Caransebeş. A absolvit Colegiul Naţional „Traian Doda”, apoi Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, obţinând diploma de inginer în Tehnologia Construcţiilor de Maşini, însă experienţa lui în această profesie a fost de doar… şase luni.

Zilele trecute i-am făcut o vizită la „Cobra Gym”, clubul pe care îl administrează şi unde se antrenează. Ne-a spus că primul pas într-o sală de forţă l-a făcut la 17 ani, în clasa a XI-a, o vârstă care la prima vedere poate părea neobişnuită pentru a începe practicarea unui sport, însă nu şi în cazul culturismului.

„E vorba despre un sport de care nu te apuci înainte de adolescenţă, în cazul culturismului e bine să fii mai matur, şi din punct de vedere mental, şi fizic. Atunci, în clasa a XI-a, m-am dus împreună cu câţiva colegi într-o sală care în momentul de faţă nu mai există, făcea parte din Clubul CFR. Nu era nimic organizat, făceam totul din plăcere. Eu m-am apucat de culturism fiindcă eram un băiat foarte firav. Eram şi slăbuţ, şi destul de scund. Mi-am zis că, dacă tot sunt scund, măcar să pun ceva carne pe mine. Aveam 1,74 metri şi 55 de kilograme. De obicei, de la o anumită vârstă nu mai creşti, dar eu am ajuns la 1,82 metri, şi cred că sportul chiar mi-a declanşat creşterea. Am făcut sport toată viaţa. Asta mi-a plăcut, să lucrez cu greutăţile, să le depăşesc. Şi în viaţă, şi în sport”.

Pentru Dorian Armaş a urmat o perioadă în care a lucrat în Italia. A stat acolo trei ani, pentru a prinde cheag, pentru a face nişte bani cu care să poată să-şi împlinească visul, acela de a avea propria sală de sport. Şi-a atins ţelul în 2015, când a deschis Clubul „Cobra Gym”.

„Acesta a fost visul meu de o viaţă. În momentul de faţă, cei care vin la sală nu sunt abonaţi, ci membri ai clubului, al căror număr variază de la lună la lună. Am închegat o comunitate stabilă, practic eu consider că aici suntem o familie, ne autogestionăm. Nu este un spaţiu public, accesul în club le este permis doar membrilor, pe bază de legitimaţie. Unii dintre ei vin chiar şi la ora 7 dimineaţa”.

Dorian Armaş mai spune că, încetul cu încetul, a ajuns la momentul în care şi-a permis să facă o pregătire pentru concurs în adevăratul sens al cuvântului, pentru că, la nivelul la care a ajuns, acest lucru este costisitor şi, dacă un sportiv nu are sponsori, trebuie să facă acest lucru pe banii lui. În mod normal, el se antrenează o dată pe zi, pe durata a maximum două ore, însă, după participarea la Campionatul Mondial din Spania, s-a hotărât să facă o pauză.

Nu a încercat niciodată să calculeze câte kilograme ridică la un antrenament, poate halterofilii fac asta, dar el nu ştie. „Eu mă antrenez după cum simt. Odată ce ajungi să-ţi cunoşti corpul, el îţi dictează când e suficient. Sunt însă şi momente când simţi că trebuie să mergi înainte, şi atunci asta faci, îţi dai seama că acela e momentul în care trebuie să tragi. La un antrenament, eu ard în jur de 1.000 de kcal. În perioada de off-season, adică cu câteva săptămâni înainte de concurs, consum între 3.500 şi 4.000 de kcal pe zi. Spre comparaţie, un om obişnuit, care nu face nici un efort, doar pentru a-şi menţine funcţiile vitale, consumă, în funcţie de greutatea corporală, între 1.300 şi 1.700 de kcal. Aici, practic, e vorba despre matematică, şi cu luatul, şi cu scăzutul în greutate. Înainte de concurs, noi slăbim substanţial, pentru că, din punctul meu de vedere, e mult mai sănătos pentru corp să nu-l menţii pe toată perioada anului la un procentaj scăzut de grăsime, corpul trebuie şi el să se relaxeze, ca să funcţioneze în parametri optimi trebuie să aibă până în 15 la sută grăsime. În perioada precompetiţională şi când urci pe scenă, procentul e undeva la 5 la sută, aşa ar fi ideal, atunci se vede fiecare grupă de muşchi, fiecare detaliu. Eu mănânc şase mese pe zi, foarte bine structurate şi cântărite, totul e la gramaj, carbohidraţi, proteine, cum am mai spus, totul e matematică pură. De exemplu, cu vreo trei săptămâni înainte de Campionatul Naţional, am fost la o nuntă. Când au venit sarmalele, eu le-am dat la o parte şi am scos caserola cu broccoli şi piept de pui, cu care venisem după mine. Vă daţi seama cum s-au uitat toţi când m-au văzut…”.

Oricât ar părea de neobişnuit, Dorian Armaş şi-a făcut intrarea în circuitul competiţional în urmă cu doar trei ani. Era „destul de plinuţ”, după cum recunoaşte, avea 115 kilograme, s-a hotărât să slăbească şi a şi reuşit, astfel încât, în nouă luni, a ajuns la 92 de kilograme. Atunci a luat decizia să participe la concursuri.

„Acum doi ani am fost la primul concurs. Apoi, în 2020, am participat la Campionatul Naţional de la Sibiu, eu m-am pregătit pentru secţiunea Masters, adică sportivi peste 40 de ani, am participat şi la Seniori, am considerat că aş avea o şansă, dar şi la sfaturile antrenorului, aici am ieşit vicecampion naţional, iar la Masters am luat locul întâi. Chiar în momentul în care am fost premiat, antrenorul Lotului Naţional, Costel Torcea, m-a invitat să fac parte din echipa pe care o coordonează, pentru Campionatul Balcanic de anul trecut, de la Turnu Severin. Am fost extrem de încântat şi de mândru că pot să-mi reprezint ţara. Aici, am cucerit titlul balcanic. Aşa a fost primul meu an competiţional. Am considerat că deja îmi atinsesem obiectivele. Tot ce-mi dorisem de fapt a fost să merg la Campionatul Naţional şi să cuceresc o medalie, nu conta care, să fiu acolo, în top 3, şi să pot să aduc în sala mea o cupă şi o medalie. Acesta mi-a fost obiectivul”.

După aceea, mai povesteşte Dorian Armaş, au urmat doar surprize plăcute, care l-au propulsat în lumea mare a culturismului românesc. Din acel moment – ne-a mai spus campionul caransebeşean –, nu avea de gând să mai concureze, însă, la începutul acestui an, la insistenţele fiului său Arian, în vârstă de 10 ani, s-a decis să înceapă pregătirea pentru Campionatul Naţional. Între timp, federaţia de specialitate a organizat o preselecţie pentru Campionatul European şi Balcaniadă, fiind selecţionat în lotul pentru Campionatul Balcanic, unde a şi ocupat locul al II-lea, iar la Cupa Europeană a ieşit vicecampion la categoria Bodybuilding Classic. La Campionatul naţional de la Sibiu a participat la două categorii, Bodybuilding Classic şi la Classic Physique, urcând, la fiecare, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

„În urma acestor rezultate, am fost selecţionat în Lotul României pentru a participa la Campionatul Mondial de anul acesta, care s-a ţinut în Spania, la Santa Susanna. Au urmat câteva luni de pregătire asiduă, şi doar faptul că am fost selecţionat a fost pentru mine o mare surpriză şi o mare bucurie, fiindcă, practic, eu încă mă consider, şi sunt, un novice, având în vedere că sunt doar doi ani de când concurez. Am simţit că participarea la acest Campionat Mondial e cea mai mare realizare a mea. Am obţinut un loc IV la Categoria Games Classic, şi VII la Classic Physique, am fost foarte aproape de intrarea în finală, unde participă primii şase clasaţi, dar, oricum, sunt extrem de mulţumit de rezultatele pe care le-am obţinut. Şi România s-a clasat extraordinar de bine, la Secţiunea Masters am ieşit pe locul al doilea. Avem sportivi foarte buni, şi asta şi datorită preşedintelui Federaţiei, Gabriel Toncean, care este trup şi suflet alături de culturişti”.

Pentru Dorian Armaş urmează „un an foarte greu”. Ca urmare a performanţelor obţinute în ultimul timp, sportivul din Caransebeş şi-a asigurat un loc fix în Lotul României, fiind selecţionat atât în lotul pentru Campionatul European din luna mai a anului viitor, cât şi în cel pentru Campionatul Mondial, care se va desfăşura în luna noiembrie, la Cluj.

„Din punctul meu de vedere, am să dau tot ce pot, aşa cum am făcut întotdeauna, mai sunt nişte părţi ale corpului pe care trebuie să le îmbunătăţesc neapărat, cum ar fi trenul inferior, care m-a şi tras înapoi în clasament, şi sper că mă voi prezenta într-o formă mai bună decât anul acesta”, a mai spus Dorian Armaş.

Adrian CRÂNGANU