
Cu ocazia minivacanței de 1 Mai, cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat activități de informare preventivă în zonele turistice Văliug, Crivaia, Muntele Mic, Poiana Mărului și Băile Herculane, acolo unde numeroși turiști au ales să petreacă în mijlocul naturii.
„Specialiștii Inspecției de Prevenire au stat de vorbă cu cetățenii și le-au oferit recomandări privind utilizarea corectă a focului deschis în spații amenajate pentru grătar, astfel încât momentele de relaxare să nu se transforme în situații de urgență.
Activitățile de informare preventivă reprezintă un demers constant al instituției noastre, menit să contribuie la creșterea gradului de siguranță a cetățenilor și la protejarea mediului înconjurător”, se arată într-un comunicat publicat pe pagina ISU „SEMENIC”.
Mădălina DOMAN