
În cursul acestei săptămâni, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin au desfășurat o serie de exerciții tactice menite să testeze și să îmbunătățească capacitatea de reacție în caz de urgență, dar și să întărească cooperarea cu partenerii locali.
Unul dintre acestea a avut loc la TMD Friction Caransebeș, obiectiv economic important din zonă, aici fiind mobilizate forțe și mijloace tehnice din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, ne-a informat cpt. Remus Bojinescu, purtător de cuvânt al ISU „Semenic”.
Scenariul a presupus intervenția în cazul unui incendiu izbucnit într-o hală de producție, salvatorii având ocazia să exerseze procedurile specifice de evacuare, localizare și stingere a incendiilor, precum și comunicarea eficientă cu personalul din incintă.
Astfel de exerciții – se mai menționează în comunicatul de presă – sunt esențiale pentru menținerea unui nivel ridicat de pregătire, dar și pentru consolidarea parteneriatului dintre salvatori și comunitate. (Foto: ISU „Semenic”)
Geanina LUCA