0 2 minute o lună

La inițiativa Alexandrei, cadru la Poliția Orașului Oțelu Roșu, o simplă drumeție în timpul liber a unui grup de colegi și prieteni de-ai acesteia s-a transformat într-o frumoasă acțiune civică, de solidaritate cu câțiva cetăţeni din cătunele izolate Ineleț și Scărișoara din comuna Cornereva, localități în care accesul dificil face ca viața localnicilor, mulți dintre ei persoane în vârstă, să fie diferită de cea a unor simpli locuitori de la munte.
„Săptămâna aceasta Alexandra și-a propus ca, odată ce va vizita superbele locuri din Munții Cernei, să vină și în sprijinul câtorva localnici, cu alimente de strictă necesitate. După ce s-a documentat despre localnici, a cerut ajutorul colegilor din Oțelu Roșu și, cu bănuții adunați, a cumpărat alimente și dulciuri pentru trei familii din Ineleț și Scărișoara, una dintre ele cu doi copii de 4 și 9 ani.
Interacțiunea cu oamenii simpli și harnici din vârf de munte, care încă își transportă alimentele cu ajutorul cailor, care pot ajunge în sat doar pe o scară din lemn pusă pe câteva stânci înalte și cu copii care pot merge zilnic la școală doar prin intermediul tabletei, i-au făcut pe colegii noștri să arate, încă o dată, cât de importantă este solidaritatea în viața de zi cu zi, manifestată prin gesturi mici, dar valoroase”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Mădălina DOMAN