0 4 minute 2 săptămâni

Miercuri, 1 mai, între orele 17.00-23.00, polițiștii cărășeni au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, în mai multe zone din municipiul Caransebeș și localitățile rurale învecinate, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură contravențională și penală, precum și pentru verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic.
La acțiunea desfășurată sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică au participat polițiști de la serviciile de Ordine Publică, Investigații Criminale, Rutier, Investigarea Criminalității Economice, Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Acțiuni Speciale, Poliția Municipiului Caransebeș, polițiști de la Serviciul Județean de Poliție Transporturi, polițiști de frontieră de la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.
Pe parcursul activităților, polițiștii au legitimat peste 320 de persoane, au efectuat verificări la 24 de societăți comerciale și 9 agenți de securitate și au oprit pentru control peste 180 de autovehicule. De asemenea, 72 de conducători auto au fost testați cu privire la consumul de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
În urma verificărilor au fost aplicate 209 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 95.000 de lei, dintre care 16 pentru încălcarea regulilor de conviețuire socială, 159 pentru încălcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice, 3 pe linie de silvicultură, 3 pentru nerespectarea normelor privind paza obiectivelor, bunurilor și a persoanelor, 13 pentru fumatul în spații comerciale publice închise și 6 pentru nerespectarea normelor privind utilizarea caselor de marcat fiscale.
În cadrul activităților au fost folosite mijloacele tehnice din dotarea poliției rutiere, precum și o dronă și o sondă de detecție din dotarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră.
„De asemenea, au fost constatate 7 infracțiuni la regimul rutier, în urma cărora au fost întocmite dosare penale, pentru conducerea unui autovehicul (tractor, autoturism, moped) neînmatriculat și pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere. În urma controalelor efectuate la societăți comerciale, polițiștii au dispus măsura închiderii unui punct de lucru, pentru permiterea în mod repetat a fumatului în interiorul acesteia. De asemenea, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru constatare de diferențe în plus între raportul fiscal informativ și monetarul existent în casierie. Ca măsuri complementare, au fost ridicați în vederea confiscării 1.913 lei și 2 metri cubi de material lemnos. Acțiunile polițiștilor pentru siguranța comunității continuă și în perioada următoare”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.
Bogdan NAUM