
În urmă cu câteva zile, pe un grup de socializare din mediul online a fost postată o înregistrare video realizată de un conducător auto, care surprindea interacțiunea conducătorului auto cu polițistul care l-a oprit pentru control.
Atitudinea fermă și corectă a polițistului care îi prezintă conducătorului auto în detaliu normele legale în baza cărora a fost oprit a atras mii de aprecieri pozitive din partea internauților, care au redistribuit postarea pe alte grupuri, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Polițistul, care din luna decembrie 2024 face parte din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Caraș-Severin, a fost felicitat personal de conducerea Poliției Române și de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Pentru că reprezentanții IPJ Caraș-Severinîși doresc ca povestea lui să inspire în carieră și pe alți tineri și să îi motiveze să fie dedicați meseriei, l-au invitat pe colegul lor, agent de poliție Robert Muscurici, să le spună chiar el povestea lui de viață.
– Robert, ești foarte tânăr. Cum a fost, în cazul tău, trecerea de la viața civilă la cea de elev al unei școli de poliție și, ulterior, la cea de polițist?
– Trecerea nu a fost ușoară, dar a fost una firească pentru mine, pentru că mi-am dorit cu adevărat această meserie. În școala de poliție am învățat nu doar despre legi, ci și despre echilibru, echipă, maturitate, despre respectul față de cetățean și despre responsabilitatea uriașă pe care o implică uniforma. A fost o perioadă de formare intensă, în care am înțeles ce înseamnă să fii la dispoziția oamenilor în orice moment.
– Care a fost momentul și ce anume te-a îndemnat să alegi această carieră, într-o perioadă în care tinerii au foarte multe alte alternative, inclusiv în mediul privat?
– Cred că dorința de a face o diferență reală în societate a fost principalul motiv. Am simțit că această profesie de polițist îmi ofertă satisfacție profesională și mă motivează în fiecare zi, încă din primele minute când am purtat uniforma în școala de poliție și am simțit că pot contribui la siguranța comunității, și mă face să pot oferi un exemplu de normalitate și corectitudine. Nu este o meserie ușoară, dar este una care oferă un sens profund fiecărei zile și împlinire profesională.
– Trebuie să recunoaștem că pe noi ceilalți, cu ceva mai multă vechime în carieră în Poliția Română, ne-a impresionat cu câtă fermitate, normalitate și maturitate profesională ai interacționat cu acel conducător auto, al cărui prim impuls în momentul controlului polițistului a fost să pornească înregistrarea cu telefonul mobil. Povește-ne, te rog, pe scurt, acel moment.
– Acel moment a fost unul obișnuit din activitatea noastră zilnică. Am oprit autovehiculul observând că nu avea luminile de întâlnire aprinse, voiam doar să îi atrag atenția să le pornească, dar am văzut în oglinda laterală din față că a scos telefonul mobil și a început să înregistreze, am fost conștient că sunt filmat, dar acest lucru nu m-a deranjat – consider că transparența este importantă. Am ales să comunic calm, explicând clar temeiul legal și motivul opririi. Cred că, indiferent de context, un polițist trebuie să fie stăpân pe sine, ferm și respectuos.
– Unii dintre cei care au comentat în online au considerat oportun să opineze că abaterea săvârșită de acel șofer, respectiv că nu avea luminile de întâlnire pornite, nu era una foarte gravă. Este totuși o abatere prevăzută de legea contravențională, iar sancțiunea, după cum i-ai transmis și acelui șofer, o stabilește polițistul constatator. Ne poți spune ce sancțiune a fost aplicată în acest caz?
– În acel caz, am aplicat o sancțiune contravențională sub forma unui avertisment scris. Consider că, uneori, scopul nostru nu este neapărat de a penaliza, ci de a preveni și de a educa. Atâta timp cât conducătorul auto a înțeles greșeala și nu existau alte abateri, precum și faptul că pericolul social este unul scăzut, am considerat că avertismentul este suficient.
– Ești la începutul carierei, încă în perioada de tutelă, însă, datorită seriozității și perseverenței tale, parcursul tău în carieră poate fi unul de succes, cu șanse mari de a evolua și a avansa. În ce structuri ale Poliției te vezi peste cațiva ani?
– Îmi doresc ca în câțiva ani să reușesc să avansez în carieră, trecând în corpul ofițerilor, în orice structură a Poliției Române.
Mădălina DOMAN