Aseară, pe DN 6, la ieșire din localitatea Domașnea, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un ansamblu de vehicule și două autoturisme, din primele cercetări reieşind că, în timp ce un ansamblu de vehicule înmatriculat în Turcia circula în direcția Caransebeș – Orșova, la Km 413+350 m, la ieșire din localitatea Domașnea, ar fi acroșat cu semiremorca un autoturism care circula pe banda a doua a celuilalt sens de mers, care a fost proiectat în autoturismul care circula pe banda întâi. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorul autoturismului care circula pe banda a doua, pe sensul de mers Orșova – Caransebeș, care a fost preluat de echipajul Serviciului de Ambulanță și transportat la spital.
Referitor la acest eveniment rutier, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, subcomisar Alina Boeru, a ţinut să facă o serie de precizări. Astfel, se arată în comunicatul de presă, „având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la intervenția la accidentul rutier înregistrat marţi, 11 octombrie, pe DN 6, în localitatea Domașnea, sesizarea a fost primită la Disceperatul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, prin apel 112, la ora 18.38, fiind transmisă Poliției Stațiunii Băile Herculane, cea mai apropiată de locul accidentului, pentru dirijarea de echipaje la fața locului. Primul echipaj de poliție a ajuns la locul evenimentului în aproximativ 7 minute de la primirea sesizării, acesta se afla într-un filtru rutier pe DN 6, la ieșire din localitatea Cornea, respectiv la aproximativ 6 km de locul accidentului. După sosirea echipajului de poliție, au ajuns elicopterul SMURD, Ambulanța și Descarcerarea. În același timp, la fața locului a fost dirijat un echipaj al Serviciului Rutier care acționa pe DN 6, în apropiere de localitatea Armeniș, respectiv la aproximativ 18 km de locul accidentului de la Domașnea, care a ajuns în aproximativ 25 de minute. La fața locului s-a acționat inițial pentru dirijarea circulației rutiere și descarcerarea unei victime, care a fost preluată de Ambulanță. După preluarea acesteia a fost efectuată cercetarea la fața locului. După finalizarea cercetării la fața locului, s-a acționat pentru ridicarea ansamblului de vehicule și curățarea părții carosabile, circulația rutieră fiind deschisă pe un sens de circulație, în jurul orei 21.00”.
În comunicatul de presă se mai arată că în ultima lună, respectiv de la începutul lunii septembrie până în prezent, pe DN 6 au fost înregistrate şase accidente rutiere cu victime, cu 40% mai puține față de aceeași perioadă a anului 2021, nefiind înregistrare decese din aceste accidente rutiere, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut când au fost înregistrate nouă decese.
Bogdan NAUM