0 3 minute 1 an

Se pare că evenimentele petrecute în ziua de 19 iulie, în satul Cănicea, comuna Domașnea, atunci când un grup de cetățeni din localitate au agresat un polițist care a intervenit în cazul unui tânăr aflat sub influența băuturilor alcoolice și care conducea un ATV fără a poseda permis de conducere, se complică. După ce instanța de judecată a hotărât marți, 22 iulie, arestarea pentru 30 de zile a doi dintre cei care au participat la agresarea polițistului, în presa online au apărut articole referitoare la faptul că un cetățean care a postat pe pagina sa de socializare filmul acelui eveniment, precum și mesaje în care era de partea oamenilor legii, ar fi fost amenințat cu moartea de unii dintre locuitorii din Cănicea. Totodată, o femeie a susținut că a primit mesaje audio în care erau proliferate înjurături și amenințări la adresa ei, din același motiv.
Cu privire la respectivul material de presă, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin a făcut o serie de precizări.
„Bărbatul care ar fi fost amenințat a fost identificat și contactat de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, și, în cursul acestei zile, a formulat plângere pentru amenințare.
În cauză, se efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș.
Totodată, femeia menționată în cuprinsul articolului a fost identificată și contactată de polițiști.
Aceasta a formulat sesizare, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea autorului, în vederea dispunerii măsurilor care se impun.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție”.
Bogdan NAUM