În şedinţa de marţi, 26 septembrie, a legislativului judeţean, consilierii au hotărât acordarea titlului de Cetăţean de Onoare al judeţului Caraş-Severin, post-mortem, unuia dintre ultimii luptători din munţi împotriva regimului bolşevic, Petru Gherga.
Petru Gherga s-a născut în 1 noiembrie 1928, în localitatea Rusca-Teregova. Fiu de agricultor, el a absolvit şcoala generală în comuna natală în anul 1949, după care, deşi avea doar 21 de ani, a intrat în organizaţia partizanilor din Munţii Banatului, pentru a lupta cu arma în mână împotriva regimului comunist.
În toamna anului 1950, a fost arestat de fosta Securitate şi condamnat la 25 de ani de temniţă grea. A executat 13 ani şi 9 luni de puşcărie, fiind eliberat în 1964, în toţi aceşti ani fiind mutat în 11 închisori comuniste.
După eliberare s-a întors la Rusca-Teregova, unde a încercat să se angajeze la mai multe întreprinderi de stat, dar a fost mereu respins, astfel că a continuat să muncească pământul. Odată cu Revoluţia din Decembrie, şi-a văzut visul împlinit. În una dintre închisorile comuniste a stat în celulă cu Ion Diaconescu, care l-a făcut membru PNŢCD. A înfiinţat Organizaţia PNŢCD Rusca-Teregova.
În perioada 2000-2004 a fost consilier judeţean din partea PNŢCD şi a fost propus pe lista acestui partid pentru a candida la funcţia de senator al României. În luna iunie 2018, în semn de apreciere pentru înalta ţinută morală şi profesională de care a dat dovadă de-a lungul vieţii, în semn de profund respect pentru cutremurătoarele suferinţe îndurate în temniţele comuniste, precum şi pentru demnitatea şi curajul cu care a luptat pentru susţinerea valorilor democrate, Petru Gherga a fost decorat de către preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în Grad de Cavaler.
Petru Gherga a fost ctitorul bisericii din localitatea Rusca. El a trecut în nefiinţă în data de 23 septembrie 2018, la vârsta de 90 de ani, chiar în ziua în care această biserică a fost sfinţită. (Foto: Ziua de Vest)
Bianca METEŞ