Anul acesta se împlinesc 75 ani de la moartea lui Petru Anculia, zis Miloi, din Teregova. A căzut pe câmpul de luptă alături de Gheorghe Urdăreanu, zis Tunariu, originar din Domașnea, în timpul confruntării cu trupele Securității, la Pietrele Albe, în 22 februarie 1949. Cei doi formaseră o ariergardă pentru a acoperi retragerea spre Munții Semenic a grupului de partizani condus de notarul Gheorghe Ionescu și avocatul Spiru Blănaru, care, în urma operațiunilor de urmărire organizate de armata comunistă, risca să fie capturat.
Fiu de țăran, Petru Anculia, zis Miloi, s-a născut la Teregova, în 29 decembrie 1911. După studiile primare, a absolvit cursurile Şcolii profesionale de căi ferate, dar și-a dobândit prestigiul în satul natal, și nu numai, practicând cojocăritul și croitoria. În 1935 s-a căsătorit cu Ana Stoichescu, și împreună au avut două fete, Maria și Elena. În anii interbelici, s-a manifestat ca un cetățean activ, preocupat de viața politică locală și națională, iar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost operativ pe Frontul de Est. În memoria colectivă, Petru Anculia, zis Miloi, a rămas ca o persoană energică, un caracter ferm și extrem de hotărât. Astfel, se poate explica implicarea sa în evenimentele din Teregova, desfășurate la începutul anului 1949. Sursele istorice arată că a fost printre primii membri ai organizației anticomuniste care se forma atunci în Teregova, la inițiativa notarului Gheorghe Ionescu, avocatului Cornel Costescu și a părintelui Alexandru Nicolici. De asemenea, a avut un rol important în plănuirea și desfășurarea atacului armat asupra Postului de Jandarmi din Teregova, în noaptea de 12/13 ianuarie 1949, pentru eliberarea a doi dintre membrii grupului aflați în arest. În consecință, Petru Anculia, dar și mulți dintre cei implicați în aceste evenimente, fiind urmăriți de autoritățile comuniste, s-au retras la sălașurile din apropierea satului. Cu trupele de Securitate pe urmele lor, membrii grupului, din care făcea parte și Petru Anculia, au fost surprinși în după-masa zilei de 22 februarie 1949, în timp ce încercau să scape de urmăritori, îndreptându-se spre munte. Din nefericire, viața lui Petru Anculia s-a sfârșit acolo, la Pietrele Albe, iar trupul neînsuflețit, coborât în sat pentru a fi desfigurat, batjocorit și supus oprobriului public, a sfârșit aruncat împreună cu cel al camaradului său, Gheorghe Urdăreanu, într-o groapă, la marginea Teregovei.
După mai bine de șapte decenii, amintirea celui care a fost Petru Anculia, zis Miloi, este păstrată de urmașii lui cu sfințenie, dar împletită cu lacrimi ce ascund, încă, multă durere. Nepotul său, Petru Ionașcu, mărturisește: „M-am născut după zece ani de la momentul acela din 1949, dar când am crescut mai mare, am început să întreb de ce eu nu am bunic și alții au… Atunci mi-a povestit bunica mea, Ana Anculia, ce s-a întâmplat în iarna aceea… Cum au coborât cadavrele, târându-le după cai, cum l-au jefuit pe bunicul meu, luându-i ceasul de argint din buzunar și chiar bocancii din picioare; apoi, mi-a povestit cum i-au bătut cuie în mâini și picioare, pentru a-i răstigni trupul neînsuflețit sub nucul ce stă azi în fața Primăriei din Teregova. Mai mult, în timpul cât au stat cadavrele expuse acolo, sub nuc, unii mai zeloși au sărit cu picioarele pe trupurile lor…”.
Răzbunarea regimului comunist a continuat mult timp asupra familiei, îmbrăcând diverse forme – amenințări, corvoade, izolare, discriminări. Spre exemplu, Petru Ionașcu își amintește: „La terminarea liceului, am intenționat să urmez o pregătire pentru a putea profesa în cadrul Ministerului de interne, în departamentul economic, dar mi-a fost respins dosarul, pentru că nu aveam origini sănătoase. Eram și eu vinovat pentru ceea ce a făcut bunicul meu cândva”.
Pentru a-i păstra și cinsti memoria, prin anii 1960-1970, familia lui Petru Anculia, zis Miloi, a amenajat un mormânt pe locul unde fuseseră îngropați, în secret, cei doi partizani uciși la Pietrele Albe. Apoi, în 2009, în urma acțiunilor de deshumare, prin contribuţia Institutlui de Investigare a Crimelor Comunismului, osemintele au fost așezate creștinește în locul de veci.
În amintirea zilei de 22 februarie 1949, prin grija urmașilor săi, a nepotului Petru Ionașcu, zis Vulin, a fost amplasată o placă memorială pe fațada casei unde a locuit Petru Anculia, zis Miloi, a cărui deviză de viață a fost „Mai bine cinci minute în picioare, decât o viață în genunchi!”.
Veșnica lui pomenire!
Prof. Dr. Gabriela Violeta BICA