Azi-noapte, în jurul orei 02.00, pe DN 6, în afara localității Topleț, la Km 376, s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat și alte două au fost rănite grav.
Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un tânăr de 19 ani din comuna Topleț a condus un autoturism pe DN 6, direcția Orșova – Caransebeș, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule. După impact, autoturismul a luat foc, unul dintre pasageri fiind găsit carbonizat, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Conducătorul auto și un alt pasager au fost răniți grav și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Identitatea celor doi pasageri din autoturism urmează a fi stabilită.
Conducătorul ansamblului de vehicule, un cetățean turc, a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative.
În urma verificărilor efectuate, se mai precizează în comunicatul IPJ Caraș-Severin, polițiștii au stabilit identitatea celor două persoane implicate în accident, fiind vorba despre doi tineri de 19 și 23 de ani, ambii din Topleț, cel de 23 de ani decedând în accident, iar persoana de 19 ani este internată la o unitate medicală, în stare stabilă.
Bogdan NAUM
Foto: Loga N Yonuț/facebook