0 2 minute 1 an

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o Avertizare meteorologică Cod Portocaliu care prognozează, în perioada 25 februarie, ora 15:25, până  în 26 februarie, ora 12:00, scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale cotelor de inundaţie. Astfel, la nivelul județului Caraș-Severin s-au luat următoarele măsuri și acțiuni: • au fost notificate, prin ROALERT/e-mail, toate primăriile, operatorii economici cu surse de risc, structurile Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la avertizarea emisă, în vederea aplicării măsurilor necesare; • la nivelul dispeceratului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin se va monitoriza evoluția situației, în urma manifestării de fenomene meteorologice periculoase, pentru alocarea forțelor necesare în cazul producerii de situații de urgență; • a fost dispusă instituirea permanenţei la sediul primăriilor.

Autorităţile publice locale și instituțiile/structurile județene trebuie să fie în alertă, pregătite pentru a veni în ajutorul populaţiei, conform atribuțiilor. Toți factorii responsabili vor lua măsurile necesare pentru prevenirea, gestionarea promptă a situațiilor de urgență și limitarea efectelor manifestării fenomenelor prognozate, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.

Bianca METEŞ