0 2 minute 12 luni

„Bugetul pentru 2024 va fi un buget pentru dezvoltarea României și acesta a fost principalul subiect pe care l-am discutat în ședința Biroului Politic Național al PNL.

Pentru Partidul Național Liberal, liniile roșii sunt foarte clare: bugetul pentru anul următor va asigura investițiile necesare pentru modernizarea României, dar și sprijinul necesar pentru cetățeni – majorări de pensii și salarii.

Este pentru prima dată în istorie când bugetul alocat pentru Educație a crescut de la 35 de miliarde de lei, la 57 de miliarde de lei, o creștere de 61%, bani necesari pentru majorările salariale promise, dar și pentru punerea în aplicare a Legilor Educației. La Ministerul Dezvoltării, ne-am asigurat că vom avea fondurile necesare pentru programele de dezvoltare locală, derulate prin «Anghel Saligny» sau CNI. Structurile de sănătate vor avea un buget total de aproximativ 80 de miliarde, cu o creștere pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate de peste 3 miliarde. Alocăm și fondurile necesare pentru continuarea tuturor programelor de mediu, atât de importante pentru cetățeni.

PNL pledează pentru o construcție bugetară în care investițiile publice sprijină economia și veniturile la buget, iar acestea, la rândul lor, devin surse sustenabile de creștere a veniturilor și a calității vieții pentru toți românii”, a declarat președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ionel Ciucă – se arată pe pagina de socializare a liberalilor cărăşeni. (G. Luca)