0 3 minute 3 săptămâni

Într-o postare recentă făcută pe o rețea de socializare, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că angajații structurii pe care o conduce sunt cu ochii pe județele Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj și Timiș, cele mai vulnerabile în ceea ce privește incendiile de pădure, iar pentru că se anunță un sezon de vară secetos, cu temperaturi extreme, aceștia se concentrează pe prevenție și monitorizare.
„Am discutat, alături de conducerea Gărzii Forestiere Naționale, inspectorii-șefi ai Gărzilor forestiere teritoriale, specialiști ai Administrației Naționale de Meteorologie, ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și experți din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, despre cum putem consolida mecanismul de monitorizare și intervenție rapidă, în special în zonele cu risc crescut, identificate pe baza statisticilor din ultimii ani.
În aceste condiții, începem monitorizarea permanentă prin imagini satelitare, intensificăm patrulele în zonele forestiere cu risc ridicat și mobilizăm echipe de intervenție în proximitatea focarelor istorice.
Toate planurile locale de apărare împotriva incendiilor vor fi verificate și reactivate, iar oamenii vor fi informați despre riscurile utilizării focului în apropierea pădurilor, în special fermierii și turiștii.
Cele mai multe incendii din fondul forestier sunt cauzate de activități umane necontrolate, de la arderea resturilor vegetale, focuri lăsate nesupravegheate și până la neglijența în zonele de camping.
În perioada următoare, vom intensifica și campaniile de conștientizare și informare publică. Românii trebuie să știe că pagubele acestor incendii pot deveni ireversibile, atât pentru mediu, cât și pentru comunități, și că măsurile de precauție salvează viața și natura”, a mai scris ministrul Fechet pe pagina sa de socializare.
Bianca METEȘ