Sub coordonarea Serviciului de Ordine Publică, sâmbătă, 27 iunie, între orele 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza orașului Oțelu Roșu.
La activitate au participat 46 de polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, prevenirea criminalității, acțiuni speciale și Compartimentul Canin din cadrul Serviciului Criminalistic.
Acțiunea a fost realizată în cooperare cu polițiștii de la Biroul de Imigrări, jandarmi și angajați ai Primăriei Oțelu Roșu, serviciile de Poliție Locală și Asistență Socială.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, pe parcursul activităților au fost legitimate 227 de persoane, verificate 42 de autovehicule și controlate trei societăți comerciale și cinci deținători legali de arme.
De asemenea, au fost efectuate verificări la persoanele care execută anumite măsuri dispuse conform prevederilor legale, cu privire la respectarea obligațiilor impuse.
Pe linie rutieră, 33 de conducători auto au fost testați privind consumul de alcool și alte substanțe.
Au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei, dintre care cele mai multe pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.
Ca măsuri complementare a fost reținut un permis de conducere, au fost retrase două certificate de înmatriculare, două plăcuțe reținute și au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 900 de lei.
Concomitent cu acțiunea, polițiștii au desfășurat o campanie de informare publică privind modificările aduse Legii Nr. 61 din 1991, cu accent pe informarea populației referitoare la creșterea cuantumului sancțiunilor în cazul persoanelor care organizează petreceri cu muzică la intensitate mare, la domiciliu.
Începând de luna aceasta, cei care organizează petreceri cu muzică a cărei intensitate deranjează vecinii sunt pasibili de amenzi cuprinse între 4.000 și 6.000 de lei, cuantumul fiind dublu față de reglementarea anterioară.
În cadrul activităților au fost folosite mijloacele tehnice din dotare și câini de serviciu, antrenați în detectarea drogurilor.
În perioada următoare, polițiștii continuă acțiunile preventive pentru creșterea gradului de siguranță publică și respectarea legislației în vigoare, se mai precizează în comunicatul de presă. (Foto: IPJ Caraș-Severin)
Geanina LUCA
