0 2 minute 4 luni

În cadrul Proiectului LIFEwithBison, echipa de implementare îşi propune să descopere împreună cu locuitorii zonei în care acesta se derulează noi oportunități de creștere și dezvoltare a economiei locale. Atenția de care se bucură inițiativa de reintroducere a zimbrului în Carpații de Sud-Vest la nivel internațional oferă un context favorabil pentru antreprenoriatul responsabil – bun pentru om și pentru natură.
„Întâlnirea pregătită de partenerii noștri de proiect de la WeWilder, alături de localnici din Cornereva şi Armeniş, este parte din LIFEwithBison, care continuă inițiativa începută în 2014 odată cu aducerea primelor exemplare. LIFEwithBison este un proiect finanțat de Uniunea Europeană prin LIFE Programme, prin care se urmărește crearea primei comunități bison-smart, construirea unui context favorabil de coexistență și realizarea unui Plan de Acțiune Național în ceea ce privește inițiativele de reintroducere a zimbrilor.
Mulțumim tuturor partenerilor pentru deschiderea și munca depusă pentru îndeplinirea acestor obiective frumoase!
Echipa LIFEwithBison este compusă din Rewilding Europe, WWF Romania, Rewilding Romania, WeWilder, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică și Resurse Montane și Primăriile Armeniș, Cornereva și Teregova”, au scris pe pagina lor de socializare cei de la Rewilding Romania.
Geanina LUCA