0 2 minute 2 ani

Primăria şi Consiliul Local Turnu Ruieni în invită pe toţi cei care vor să le fie „goşci” la cea de a XIII-a ediţie, poate cea mai frumoasă de până acum, a Sărbătorii Narciselor de la Zervești. Manifestarea va avea loc duminică, 14 mai, de la ora 11, în Fâneața cu Narcise.

La sărbătoarea câmpenească vor fi invitaţi artişti de renume, printre aceştia numărându-se Olguța Berbec si Remus Novac, Vlăduța Lupău şi Rapsozii Maramureșului, precum şi Maria Hurduzeu și ansamblurile folclorice Armenișana, Junii Gugulani si Zestrea Gugulanilor.

„Sărbătoarea Narciselor a fost ţinută pentru prima dată în poiana de la Zerveşti în anul 1965. După Revoluţie, localnicii au renunţat la organizare, dar frumuseţea şi dorul petrecerilor de altădată i-au determinat să ceară reluarea distracţiilor, lucru care s-a şi întâmplat în anul 2000, dar manifestarea a fost din nou întreruptă în anul 2011. Poiana Narciselor de la Zerveşti, cunoscută în aproape toată ţara, este o rezervaţie naturală care se întinde pe circa 150 de hectare, unde narcisele de munte cresc spontan. Sărbătoarea reprezintă un prilej de bucurie şi sărbătoare pentru tot Banatul Montan, dar şi pentru turiştii din alte colţuri ale ţării, unii veniţi special pentru acest eveniment, de la sute de kilometri distanţă”, ne-a spus Cosmin Belci, primarul comunei Turnu Ruieni.

Bianca METEŞ