0 6 minute o lună

Comunitatea din Teregova a trăit duminică, 20 octombrie, o zi de sărbătoare deosebită, marcată de aniversarea a 240 de ani de la construirea bisericii actuale și de resfințire a exteriorului acesteia, ca urmare a finalizării lucrărilor de reparații și zugrăveli curente. Spre amintirea tuturor celor care au slujit la această biserică și s-au mutat în veșnicie, a fost binecuvântată o placă memorială și a fost săvârșit un parastas. Momentul central al zilei l-a constituit Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de Preasfințitul Lucian, episcopul Caransebeșului, împreună cu un sobor format din părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, părintele Virgil Constantin Voinea, protopopul Caransebeșului, preotul paroh Simion Bica și co-slujitorul, prof. Ioan Smultea din parohia Teregova, Nicolae Lupulescu din parohia Sadova Veche, Alexandru Bujancă din parohia Petroșnița, Horea Stoichescu din parohia Lăpușnicel, Daniel-Gabriel Otescu din parohia Belinț, Gheorghe Itineanț din parohia Timișoara – zona Dacia, părintele Onufrie, starețul mănăstirii Petroșnița, Dumitru Ghimboașă, preot pensionar, și diaconii Catedralei Episcopale „Învierea Domnului și Sf. Prooroc Ilie Testviteanul” din Caransebeș, Gheorghiță-Cosmin Mutașcu, Daniel-Constantin Simeria, Pavel Canea și Gabriel-Mihail Bica.
După încheierea slujbei religioase, elevii de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova au prezentat un program special. Printr-o scenetă emoționantă, elevii clasei a VI-a au adus în fața credincioșilor viața și faptele Sfântului Dimitrie – Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul nostru, ilustrând astfel modelul de credință și curaj pe care acesta l-a lăsat urmașilor. În continuare, elevele Ana Berzescu, Diandra Beșeriu, Maria Dragomir și Luisa Niagu din clasa a VIII-a, prin întrebări și răspunsuri, au rememorat principalele momente din istoria bisericii. Elevii clasei a VII-a au dat citire cuvintelor calde și pline de emoție ale locuitorilor satului, prin care au subliniat importanța acestui lăcaș de cult pentru întreaga comunitate: „Pentru mine biserica din Teregova înseamnă întâlnirea cu Hristos, înseamnă totul”. (Maria, 65 de ani, pensionară); „… locul unde mă pot ruga în liniște, unde pot asculta cuvântul preotului, care îmi transmite învățăturile lui Dumnezeu; este locul unde pot să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot binele din viața mea”. (Oprița, 63 de ani, învățătoare); „… semnifică credința în Dumnezeu; aici m-am cununat, aici mi-am întemeiat familia (Ioana, casnică, 57 de ani); „Biserica din Teregova este un monument istoric, un loc sfânt și frumos din comunitatea noastră”. ( Maria, 50 de ani, învățătoare). „… este nucleul satului; cel mai frumos loc din sat”. (Ioana, impiegat, 41 de ani); „Pentru mine biserica din Teregova reprezintă locul în care îmi găsesc liniștea sufletească.”. (Ana Nicoleta, 36 de ani, casnică); „… un reper moral, educațional, un loc în care l-am descoperit pe Dumnezeu”.(Teodor, 31 de ani, profesor). „Este locul meu de refugiu spiritual și de conectare cu Dumnezeu, mai ales prin cântare; cântatul în cor este ceva care mă împlinește sufletește”. (Mihaela, 21 de ani, studentă). „… unul dintre locurile unde mergeam împreună cu mama de când eram eu mică” (Ana Maria, 20 de ani, studentă).
La finalul programului, în cuvântarea sa, Preasfințitul Lucian a spus: „Astăzi a fost o zi de Înviere, o zi de Paști, pentru că ne-am adunat cu toții și am intonat Troparul Învierii, pentru ctitorii, slujitorii și binefăcătorii acestei biserici”. Apoi a acordat diplome de recunoștință preotului paroh Simion Bica și preotului profesor Ioan Smultea, dar și tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment și au contribuit la reabilitarea bisericii. Gestul ierarhului a fost o expresie a aprecierii pentru eforturile depuse de credincioși și de toate persoanele care au susținut lucrările de repunere în valoare a bisericii monument istoric din Teregova.
La eveniment, care a reunit mai mulți fii ai satului, oficialitățile locale au fost reprezentate de doamna primar Maria Damian, domnul viceprimar Ianăș Gherga, doamna director al liceului din localitate, Maria Damian.
Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească oferită de familia Magu. Sărbătoarea de la Teregova a fost mai mult decât o simplă aniversare, fiind un moment de reflecție asupra trecutului, de bucurie pentru prezent și de speranță pentru viitor. Comunitatea din Teregova a demonstrat încă o dată că valorile spirituale și tradițiile strămoșești sunt vii și că biserica rămâne un punct de referință important în viața oamenilor.
Prof. dr. Gabriela Violeta BICA