0 2 minute 2 ani

Un grav accident de circulaţie s-a produs astăzi pe Drumul Judeţean 608, între localitatea Borlova şi Staţiunea Muntele Mic. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, Anca Balint, ne-a informat că o maşină s-a răsturnat într-o râpă adâncă de aproximativ 10 metri, o persoană decedând în urma acestui eveniment rutier.

La faţa locului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Caransebeş, Serviciul de Ambulanţă Judeşean Caraş-Severin şi un elicopter din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeș.

Conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, Alina Boeru, din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un tânăr de 19 ani, din Borlova, conducea un autoturism din direcția Stațiunea Muntele Mic către Borlova, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de mers, răsturnându-se cu autoturismul în albia pârâului și rămânând încarcerat în autovehicul, sub apă. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, care se afla singur în autoturism. Polițiștii continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Bogdan NAUM