0 3 minute 11 luni

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată la Liceul Tehnologic „Sfântul Dimitrie” din Teregova prin activități didactice în cadrul orelor de istorie.
Pornind de la întrebări precum: „De ce 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului? Ce a fost Holocaustul? Cine a ajuns la Auschwitz și din ce cauze?”, elevii Alexandru Godeanu, Toma Fiat și Ilie Stolojescu din clasa a XI-a au realizat prezentări prin care au încercat să explice și să ilustreze evenimentul comemorativ.
La clasa a VII-a, elevii au fost provocați la o lecție despre trecut, susținută chiar de ei, pornind de la Jurnalul Annei Frank. Pasionate de lectură și istorie, elevele Ana Berzescu, Maria Dragomir, Diandra Beșeriu, Luisa Niagu și Tania Țimbota au împărtășit colegilor de clasă povestea impresionantă a fetiței de origine evreiască, care, pe când avea vârsta lor, adică 13 ani, a început să consemneze ceea ce i se întâmpla zilnic. Elevele au citit fragmente din Jurnal, apoi au formulat impresii, opinii, încercând să ofere cât mai multe argumente colegilor pentru a lectura Jurnalul Annei Frank, fetița al cărui destin a fost curmat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Astfel, Tania Țimbota a mărturisit: „Pentru mine, Anna este un model de curaj; am înțeles de la ea că ceea ce contează în viață, indiferent de final, este să ne păstrăm optimismul”; Diandra Beșeriu: „Contează să fim uniți și curajoși pentru a trece peste toate provocările vieții”; Maria Dragomir: „Pe mine m-a impresionat gândirea matură a Annei Frank, care, referindu-se la dorința tuturor de a se încheia «mizeria provocată de război», scria în felul următor: «Evreii așteaptă, creștinii așteaptă, toată planeta așteaptă, iar mulţi nu-și așteaptă decât moartea»”; Luisa Niagu: „Am citit cartea cu emoție, dar finalul atât de tragic ne arată că războiul nu poate să ofere altceva”. În încheierea activității, Ana Berzescu a recomandat tuturor, copii și adulți, să citească Jurnalul Annei Frank, pentru că trebuie „Să avem grijă să nu lăsăm greșelile trecutului să se repete!”.
Prof. Gabriela Violeta BICA