0 2 minute 2 ani

Renovată complet și dotată cu aparatură ultramodernă, Secția de neonatologie a Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeș a fost inaugurată miercuri, 9 noiembrie, în prezența primarului Felix Borcean, a directorului Fundației Vodafone România, Angela Maleța, a managerului Adrian Dumbravă, a viceprimarului Felician Pasere, a city-managerului Florin Bogdea şi a deputatului Marius Damian. De asemenea, la eveniment au luat parte și oficiali ai Fundației Comunitare Banatul Montan, ai Compartimentului Proiecte Programe din Primărie care au scris proiectul, dar și cadre medicale din spital, în frunte cu șefa de la Neonatologie, Victoria Dozsa, și cu directorul medical Loredana Liuba.

Primăria Caransebeș a contribuit cu peste 550.000 de lei – 500.000 renovarea saloanelor de Neonatologie de la etajul al VI-lea și peste 50.000 în dotări –, iar Fundația Vodafone a dotat secția cu aparatură ultramodernă în valoare de aproape 650.000 de lei, ne-a informat Primăria Caransebeş.

„A fost o muncă enormă în spatele acestui proiect de care va beneficia întreaga comunitate din jurul Caransebeșului. Adrian Dumbravă a născocit și acest proiect și îmi spunea la vremea respectivă că vom avea o secție premium, la fel ca în clinicile private. O parte consistentă în bani și muncă aparține Primăriei Caransebeș, circa 500.000 de lei din bugetul local pentru reabilitarea secției. Mulțumim Fundației Vodafone, Fundației Comunitare Banatul Montan, succes celor care deserviți această secție!”, a spus primarul Felix Borcean.

Sonia BERGER