Firma de transport şi turism „Nadina” SRL din Caransebeş este primul agent economic din judeţ care şi-a anunţat intenţia de a veni în sprijinul refugiaţilor din Ucraina, ţară invadată de armata lui Vladimir Putin şi ai cărei cetăţeni trăiesc în aceste zile adevărate drame.
„În semn de solidaritate pentru cetăţenii ucraineni, le suntem alături și vrem să oferim tot suportul nostru! Oferim transport cu microbuzele și autocarele firmei Nadina SRL.
Dacă cunoașteți persoane care au nevoie de ajutor în contextul actual, vă rugăm să distribuiţi această informare. Este important să ajungă informația acolo unde este cu adevărat nevoie!
Putem oferi și cazare!
Ne găsiți și la numărul de telefon 0730623462”, se arată pe pagina de socializare a societăţii comerciale caransebeşene. (M. Doman)