July 24, 2021
  • Caransebes.ro, Caransebes
  • Tel. 0720/002625, 0758/475463
0 4 minute o lună

Înainte de a aproba propunerea lui Olariu, consilierii locali au vrut să afle de la acesta ce se mai întâmplă cu activitatea de pe Aeroportul Caransebeș. Iar Olariu le-a făcut un scurt rezumat: „În mai 2020, aeroportul a fost reautorizat după o pauză de 15 ani, îndeplinim condițiile pentru a aduce aeronave de până la 20 de tone, adică până la 70 de pasageri, ceea ce pentru Caransebeș nu este puțin. În schimb, la pistă nu avem niciun sistem instrumental, a fost autorizată doar ca pistă de aterizare la vedere. Urmează să facem proiectul pentru sistemul de balizaj, îl vom depune pe POIM, unde sunt alocați bani pentru aviație, să putem să realizăm aceste instalații în 2022, adică pista de 2.000 de metri, sistem de aterizare instrumental și sistem de balizaj, pentru a funcționa 24 de ore din 24, în aproape orice condiții meteo. Am început reparațiile la aerogară pentru a crea noile fluxuri de pasageri necesare pentru autorizarea aerogării, atât intern, cât și internațional. Dacă o companie vrea să facă o dată pe săptămână Caransebeș-Belgrad, spre exemplu, autoritățile gen SRI, Poliția de Frontieră, Vama, vin și-și fac treaba, procesează pasagerii pentru îmbarcare. Undeva în august-septembrie, estimez eu, va veni o comisie de la Ministerul Transporturilor, echipamentele sunt achiziționate din Germania, deci îndeplinim condițiile pentru a fi deschiși și traficului internațional”.

Polul de cercetare și inovare de la Aeroportul Caransebeș ar urma să se axeze în principal pe drone și energia verde, astfel că aleșii locali au aprobat propunerea lui Olariu.

Întrebat ce presupune pentru administrația locală această asociere, primarul Felix Borcean a fost puțin mai circumspect și a precizat că era nevoie de un cadru legal pentru asocierea cu cei de la aeroport, pentru a nu mai fi probleme. „Va fi nevoie, la un moment dat, să-i ajutăm, să executăm anumite lucrări la aeroport, să nu mai pățim ca la sinagogă. Și atunci facem și astfel de asocieri, firești, pentru o bună colaborare pe diverse paliere, cu operatorul aeroportuar din Caransebeș. A fost la mine și domnul comandant de la Unitatea Specială SMURD, cu care am discutat posibile lucrări de renovare acolo și i-am spus că până nu se clarifică printr-o hotărâre de guvern care urmează să apară, nu pot să-mi asum un astfel de risc”, a precizat edilul Caransebeșului.

JCS-R.M.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Translate »