În perioada 1-31 octombrie, polițiștii rutieri și polițiștii din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin vor desfășura, pe raza întregului județ, activități dedicate creșterii siguranței participanților la trafic cu două roți, respectiv motociclete, mopede, biciclete și trotinete electrice.
Acțiunile au ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați participanți la trafic care utilizează astfel de mijloace de deplasare.
Pe parcursul perioadei, polițiștii vor desfășura activități preventive și de control, inclusiv acțiuni punctuale, adaptate specificului traficului și riscurilor identificate la nivelul județului.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii vor urmări respectarea normelor legale privind vizibilitatea și iluminarea vehiculelor, echiparea corespunzătoare a conducătorilor de motociclete, poziționarea corectă pe partea carosabilă, efectuarea în condiții de siguranță a manevrelor în trafic, respectarea regulilor privind prioritatea de trecere și a regimului legal de viteză, precum și adoptarea unei conduite preventive.
„Totodată, oamenii legii vor desfășura activități de informare și conștientizare, adresate atât conducătorilor vehiculelor pe două roți, cât și celorlalți participanți la trafic, pentru reducerea riscului de producere a accidentelor și promovarea unui comportament responsabil în trafic.
Respectarea regulilor de circulație, atenția și conduita preventivă pot face diferența între o deplasare în siguranță și producerea unui eveniment rutier.
Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să manifeste atenție sporită, să se asigure că sunt vizibili și să respecte cu strictețe regulile de circulație”, se mai specifică în comunicatul de presă.
Geanina LUCA
