0 3 minute 12 luni

Miercuri, 1 martie, între orele 10.00 şi 11.00, va avea loc exercițiul „Miercurea alarmelor” pentru verificarea funcționării sirenelor pe întreg teritoriul național, simulările vizând atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat, cât și a celor cu acționare locală.

Sirenele electronice vor fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție care se impun în astfel de situații.

Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.

Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin asigură cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice. Totodată, recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările transmise de către Inspectoratul pentru situații de urgență și administrațiile publice locale.

Conform legislației în vigoare privind organizarea şi asigurarea activităţii de înştiinţare, avertizare, prealarmare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, semnalele de alarmare a populaţiei, instituţiilor publice şi operatorilor economici sunt: alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.

Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele.

Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.

Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele.

Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. (G. Luca)