În cursul zilei de joi, 9 martie, polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin au desfășurat acțiuni de verificare a respectării legislației în domeniul caselor de marcat și al proprietății intelectuale, fiind efectuate controale la 7 societăți comerciale din județ.
În urma acestora, au fost ridicate în vederea confiscării aproape 120 de articole de îmbrăcăminte, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
De asemenea, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei, unor agenți economici care nu au respectat obligația de a utiliza aparate de marcat economice fiscale și a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă înregistrată sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază titularul mărcii înregistrate, ne-a informat scms. Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
De exemplu, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din municipiul Caransebeș, au fost descoperite 119 articole de îmbrăcăminte, de diferite mărci, expuse spre vânzare către populație, susceptibile a fi contrafăcute. Întreaga cantitate de marfă a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările.
Mădălina DOMAN