0 2 minute 10 luni

Pentru că miercuri, 24 ianuarie, este zi liberă, cadrele didactice şi elevii Colegiului Naţional „Traian Doda” din Caransebeş au ţinut să marcheze marţi Mica Unire din 1859 într-un mod aparte.
„Am dorit să fie ceva inedit şi, împreună cu copiii, am încins o horă în curtea şcolii. În centru au fost elevii de gimnaziu, îmbrăcaţi în haine tricolore, colegii lor din celelalte clase, îmbrăcaţi cu ie, formând două inele. La un moment-dat, ne-am alăturat lor şi noi, cadrele didactice”, ne-a spus Codruţa Cristescu, directorul Colegiului Naţional „Traian Doda”.
În continuare, în amfiteatrul şcolii a avut loc o activitate susţinută de profesorii de la Catedra de istorie – Carmen Ardeţ, Mihaela Ayber şi Cristian Olariu, care au fost şi organizatorii manifestării, totul încheindu-se cu un moment muzical susţinut de cunoscutul cor al liceului.
La iniţiativa organizatorilor, Hora Unirii a fost filmată din dronă, efectul fiind unul cu adevărat deosebit.
Sonia BERGER
Foto: Gabriel GĂINĂ