0 3 minute 12 luni

Într-o alocuţiune rostită de la tribuna Parlamentului, preşedintele Organizaţiei Caraş-Severin a Partidului Naţional Liberal, senatorul Marcel Vela, a combătut cu argumente logice și de bun-simț propunerea legislativă a UDMR – „Lege-cadru privind autonomia culturală a minorităților naționale”, respinsă cu o zi înainte și de Camera Deputaților.
„Astăzi, 29 decembrie, au fost respinse de către Senat proiectele propuse de UDMR privind autonomia Ținutului Secuiesc.
O părere sau un vot contra acestei inițiative nu trebuie să fie asociate cu nicio aversiune față de aceste minorități, ci dimpotrivă. Cei care nu sunt de acord cu această propunere sesizează miza politică și ipocrizia din spatele acestor inițiative, în contextul alegerilor de anul viitor, și își pun, în aceeași măsură, o serie de întrebări legate de dorința și nevoile reale ale acestei comunități. Vor comunitățile maghiare autonomia? Aceasta este problema lor cea mai pregnantă, care necesită rezolvare imediată? Au fost consultate aceste comunități? Nu ne putem folosi de vocea lor doar pentru a ieși în evidență și pentru a ne asuma idei care nu ne aparțin, asupra cărora nu avem drept de apel, cu atât mai mult cu cât dorința privind bunăstarea acestor colectivități, o dorință lipsită de subterfugii, ar fi trebuit să se manifeste de mult, și în privința altor probleme poate cu mult mai arzătoare.
Pentru mine, această autonomie ar însemna o dezbinare, și asta pentru că întotdeauna am privit comunitățile țării noastre ca pe un tot care nu poate funcționa la capacitate maximă fără una dintre piesele ei, indiferent care ar fi mărimea acesteia. Pentru mine, unitatea este soluția, conviețuirea într-o atmosferă de pace, respect și șanse egale, pentru că, mai ales în vremurile pe care le trăim, avem nevoie de coeziune națională mai mult decât de orice!”, a scris liderul liberalilor cărăşeni pe pagina sa de socializare.
Bianca METEŞ