0 2 minute 5 luni

Valul nemaiîntâlnit de caniculă pe care România îl traversează în această perioadă l-a făcut pe preşedintele PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, să-şi amintească de o iniţiativă care este la fel de utilă azi, ca şi atunci când ea a fost pusă în practică.
„Când am forat fântânile din Caransebeș, în mandatele mele de Primar, multă lume a apreciat, dar unii nu au prea înțeles utilitatea lor, din păcate. Nici atunci şi nici mai târziu, criticând sau ironizând numărul lor!
Pe an ce trece, odată cu toate perturbările climatice, observăm că apa devine o problemă vitală pentru întreaga omenire.
Doar împreună și încrezători în viitor, iubind România și cu dragoste față de Dumnezeu, putem trece peste toate provocările!
Mă bucur că aceste investiții mici fac bucurii mari atât caransebeșenilor, cât și tuturor celor însetați care trec prin municipiu și apreciază un strop de răcoare!
Apa este Viață!
Să fiți binecuvântați, oriunde vă aflați!”, a scris Marcel Vela pe pagina sa de socializare. (B. Meteş)