0 2 minute 4 luni

Duminică, 11 august, preotul și credincioșii Parohiei Băuțarul Inferior din Protopopiatul Caransebeș s-au bucurat de vizita Preasfințitului Părinte Episcop Lucian. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, după care a binecuvântat o placă comemorativă așezată pe peretele exterior al bisericii, unde sunt trecute numele preoților ce au slujit în această parohie. De asemenea, PS Lucian a binecuvântat și oficiul parohial ridicat în curtea bisericii, dar și capela mortuară cu hramul „Învierea lui Lazăr”, ce se află în apropierea cimitirului parohial, precum și două troițe. Totodată, ierarhul a săvârșit și o slujbă de pomenire pentru toţi cei ce-și dorm somnul de veci în cimitirul Parohiei Băuțarul Inferior, ne-a informat Episcopia Caransebeşului.
La eveniment au luat parte un mare număr de locuitori ai comunei Băuţar, precum şi reprezentanţi ai administraţiei locale, în frunte cu primarul Romeo Răduţă.
În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a înălțat rugăciuni pentru cei bolnavi, dar și pentru pace. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Pentru frumoasa activitate pe care o desfășoară părintele paroh Trandafir Silvășan în această parohie, Părintele episcop l-a hirotesit iconom, iar tuturor celor ce au contribuit la lucrările efectuate în ultima perioadă le-a oferit diplome de recunoștință.
Biserica Parohiei Băuțarul Inferior are hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” și a fost ridicată din piatră şi cărămidă, în stil baroc-vienez, obișnuit în Transilvania, între anii 1927-1928. (Foto: Episcopia Caransebeşului)
Bianca METEŞ