Astăzi, în Serbia, Provincia Kosovo, a avut loc concursul internaţional de alergare montană Trail Race Kopaonik, competiţie la care Liliana Dragomir, legitimată la CSM Caransebeş şi CSU Arad, a câştigat proba de 15,6 km.
De asemenea, la competiţie a participat şi un tânăr din Caransebeş, Alexandru Grozescu, în vârstă de 13 ani, care a alergat 7 km şi a obţinut locul 1 la categoria Under 18 şi locul 11 la general, un rezultat foarte bun pentru el, având în vedere că la startul acestei probe s-au aliniat 277 de sportivi.
„A fost un concurs relativ mare, Lili a câştigat proba fetelor cu un rezultat bun. Pot să spun că ambii sportivi s-au comportat foarte bine. La Alex acesta a fost primul concurs internaţional, iar Lili este bine, începe să-şi revină după accidentarea de la Campionatul Mondial, ceea ce mă bucură foarte mult”, ne-a spus antrenorul celor doi sportivi, Călin Dragomir, de la CSM Caransebeş.
Sorin ROGOZ