Centrul Județean de Excelență Caraș-Severin a oferit o nouă oportunitate de afirmare a elevilor capabili de performanță. Miercuri, 3 iunie, Școala Gimnazială „Mihai Peia” din Reșița a găzduit prima ediție a Concursului de proiecte „Liga Tinerilor Performanți – Provocările Multidisciplinare ale Viitorului”, un eveniment de elită menit să premieze creativitatea, spiritul de echipă și gândirea critică.
Competiția a reunit sub umbrela excelenței 20 de proiecte inovatoare, realizate de elevi care au activat pe parcursul acestui an școlar în diversele filiale județene ale centrului. În total, 60 de elevi s-au mobilizat în echipe de câte trei, demonstrând că pasiunea pentru cunoaștere poate reuni tineri pasionați din toate colțurile județului. Astfel, evenimentul a reunit elevi și profesori coordonatori din întreg județul. Aceștia au provenit atât din centrele urbane precum Reșița, Bocșa, Moldova Nouă sau Oțelu Roșu, cât și din localități rurale recunoscute pentru performanțele lor școlare, printre care Slatina-Timiș, Ezeriș și Teregova.
Proiectele au fost supuse atenției unui juriu interdisciplinar, format din profesori cu specializări diverse. Evaluarea nu a fost deloc simplă, jurații ghidându-se după o grilă riguroasă, adaptată cerințelor moderne din educație. Dincolo de premii, acest concurs a oferit elevilor un cadru ideal în care au putut să-și valorifice aptitudinile și să își testeze abilitățile. Au fost punctate capacitatea de dezvoltare a gândirii critice, originalitatea, abordarea interdisciplinară a temelor alese, dar și abilitățile de prezentare publică și rigoare a documentării digitale.
Premiul I și cel mai mare punctaj au fost obținute de proiectul „Castrul Roman Ad Pannonios: reper istoric, geografic și habitat natural. O poveste digitală”, care a reușit să îmbine trecutul istoric cu instrumentele digitale ale prezentului. Această lucrare a fost realizată de echipajul format din elevii Ioan Sebastian Sereș, din clasa a VII-a, alături de Ioan Copăceanu și Ionuț Alin Raiescu, ambii în clasa a VIII-a, de la Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova, sub coordonarea profesorului de istorie Gabriela Violeta Bica.
Festivitatea de premiere a fost marcată de emoție și mândrie. Toți elevii premiați și profesorii care i-au ghidat au fost felicitați oficial de conf. univ. dr. Liliana Dacica, directorul Centrului Județean de Excelență Caraș-Severin, care a evidențiat importanța susținerii tinerilor capabili de performanță.
Prima ediție a „Ligii Tinerilor Performanți” s-a încheiat sub semnul succesului, lăsând în urmă promisiunea unei tradiții care, cu siguranță, va continua să descopere și să șlefuiască valorile județului Caraș-Severin.
Prof.dr. Gabriela Violeta BICA