0 2 minute 1 an

Parlamentul a adoptat recent proiectul de lege prin care a fost scăzută vârsta minimă de obținere a permiselor de conducere pentru categoriile C, CE și D, DE. Transportatorii se confruntă cu un deficit de forță de muncă, de aproximativ 71.000 de posturi, iar PNL a venit cu soluții concrete în acest sens, a anunţat preşedintele PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, prin această iniţiativă liberalii urmărind să combată acest fenomen înregistrat în rândul conducătorilor profesionişti din România.

„Noile modificări permit reducerea vârstei minime de obținere a unui permis de conducere pentru categoriile C, CE de la 21 de ani la 18 ani, respectiv de la 24 ani la 21 ani pentru categoriile D, DE, pentru titularii unui permis de conducere categoria B.

Noile prevederi legislative sunt în conformitate cu legislația europeană prin care au fost stabilite dispoziții derogatorii de la vârstele minime pentru respectivele categorii de vehicule.

În prezent, 17 țări din Europa au introdus deja astfel de modificări.

Guvernul condus de PNL, ca inițiator, și-a propus să vină în ajutor cu o soluție reală la actuala lipsă de pe piața de muncă a șoferilor profesioniști, răspunzând în același timp nevoilor urgente ale companiilor de transport rutier din România. Atât președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, cât și vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Alexandru Alexe, au avut o serie de întâlniri cu reprezentanți ai transportatorilor din România susținând adoptarea proiectului legislativ depus încă din anul 2020”, a scris senatorul Marcel Vela pe pagina sa de socializare. (B. Meteş)